E trecut bine de miezul nopții, copiii dorm – operațiunea SOMN a fost un succes în cele din urmă 🙂 și eu stau și mă uit buimacă la întrebările de diferite grupuri: E normal copilul meu la 1 an să nu facă asta și asta sau aialaltă? E normal oare că încă nu vorbește două limbi străine? Când TREBUIE să spună poezii?
Și mă gândesc: oare chiar așa am ajuns? Să ne înscriem copiii într-o competiție a achizițiilor încă de când se nasc? Grafice, tabele, îndrumătoare. Toate ca să vedem dacă nu cumva copilul nostru a rămas în urmă la vreo abilitate, dacă nu cumva alții au vorbit mai repede sau au construit castele de nisip pe când nici nu umblau.
Singurul meu răspuns este: Copilul meu este dar COPIL! Nu i-am comparat între ei și nici nu am încercat să le impun anumite activități numai de dragul de a le face. I-am lăsat să sară în bălți, să se joace cu noroi, pietre și lemne, să se julească în genunchi și să fie COPII. Nu am insistat să învețe jocuri doar pentru că așa scria pe cutie că ar fi potrivite vârstei lor, ci am încercat să îi las pe ei să descopere lumea.
Da, și ai mei au unele înclinații, unele abilități pe care le-am depistat deja și pe care vom încerca să le dezvoltăm, dar toate în ritmul lor. Dar de aici până la surmenarea copilului încă de la câțiva ani în speranța că va deveni vreun geniu e cale lungă. Vorba aceea: fiecare lucru la vremea lui.
Așadar, copile joacă-te așa cum simți, că apoi ai timp să îți tocești coatele pe băncile școlilor. Și pentru tine părinte: bucură-te de copilăria lui, nu-l fă adult înainte de vreme.
horațiu mălăele
Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa
