Da, sunt mamă. Da, nu sunt perfectă. Mă enervez poate prea repede, uneori mai ridic tonul, mă simt de mult prea multe ori epuizată, gata să cedez, și nu sunt atât de organizată cum mi-aș dori. În casă mereu e câte ceva de pus la loc, mereu e chiuveta plină de vase de spălat, iar mașina de rufe e mai mereu plină. Nu merg la coafor decât rar, la vreo 3 luni, nu am manichiură perfectă și nici kilogramele pe care mi le-aș dori. Nu am haine călcate și mai mereu trag pe mine rapid o pereche de blugi și un pulover.
Nu sunt perfectă! DAR…
Când patru mânuțe mici mi se încolăcesc în jurul gâtului și îmi șoptesc la ureche că „Mami, te iubesc mult, mult, mult, cel mai mult!” sau când aud „Mami, ești așa frumoasă, ca o prințesă”. Atunci, DA, sunt PERFECTĂ! Faptul că două ființe mici și inocente mă văd PERFECTĂ, îmi dă speranță că poate.. în tot acest răstimp, am reușit să fac și ceva bine. Atunci când copilul meu îmi spune că pentru el sunt PERFECTĂ nimic nu mai contează.
Poate că atunci când am devenit mamă nu am mai fost femeia ce eram înainte, dar am ajuns MAMA de care ei au nevoie! Și chiar dacă nu sunt perfectă, și chiar dacă sunt obosită, stresată și uneori cu nervii la pământ, atunci când A. și D. vin și mă întreabă: „Ești bine mami? Hai să dau un pusi să treacă!”.. într-adevăr trec toate și primesc cumva aripi și putere să merg mai departe.
