*un articol franc, fără ocolișuri și subtilități*
Bun. Despre sex, fetishuri și viață sexuală se discută în continuare pe după perdea, după uși închise și în principal departe de privirile celorlalți. Din păcate, despre sex se discută prea puțin chiar și cu partenerul. Nu mai vorbim de lipsa unei comunicări atunci când vine vorba de educația sexuală a copiilor. Adulți cu frustrări sexuale, cu temeri și limite impuse de o societate care a considerat sexul ca un „păcat”, nu au cum să educe în mod conștient o generație de adolescenți aflați în căutarea unui echilibru. Cred că înainte ca noi, ca adulți și părinți să începem să îi educăm pe cei mici cu privire la tot ce înseamnă sexualitate, poate ar trebui să ne aplecăm puțin asupra propriei noastre vieți intime. Dacă noi nu putem comunica deschis cu partenerul de viață, foarte puțin probabil să putem comunica eficient cu un pre-adolescent reticent, oricum, la tot ceea ce înseamnă discuții sexuale.S
Sexul și Grey
Și totuși în acest context a apărut fenomenul „Grey”, cu stocuri epuizate la cărțile din seria cu acest titlu, cu cozi interminabile la cinema și cu offtări prelungi atunci când s-au reaprins luminile în sălile de cinema și vraja momentului s-a risipit în realitate.
Pe lângă fascinația pentru bani, viață de multimilionar, fără griji, și trăită în lux, trilogia ce a creat o adevărată isterie a adus în discuție și sexualitatea. În cazul filmelor și cărților din trilogie s-a vorbit mai mult de un anumit fetish sexual – relațiile de tip BDSM – Bondage Domination Sadism Masochism. Dar, totuși, sexualitatea parcă a revenit cumva în discuțiile de cuplu, s-a reușit ca prin lumea holliwoodiană să se creeze măcar o breșă în sistemul de auto-apărare impus de către cele mai multe cupluri dacă e să ne referim la intimitate. Sexul nu se face doar cu lumina stinsă, doar într-o singură poziție și doar de către cei tineri și neliniștiți. Sexul e parte din viața noastră zilnică, e parte din ceea ce suntem și este o legătură extrem de importantă atunci când vine vorba de relația de cuplu.
Intimitatea se câștigă. Încrederea în partener se dobândește în timp, iar curajul de a-ți asuma viața sexuală nu apare peste noapte.
Curaj și asumare
Ce vrea să spun de fapt? Că poate ar trebui să fim mai deschiși cu noi înșine, să ne uităm atent în oglindă și să renunțăm la toate limitele auto-impuse. Să ne facem curaj să explorăm! Să nu îi mai fie teamă unei femei să cumpere o cutie de prezervative, fiind privită în mod înjositor de cei din jur. Să avem curaj să cerem ajutor atunci când avem nevoie și să discutăm despre intimitatea cuplului cu cel ce ne este alături. Să avem curaj să intrăm într-un sex-shop, fără să fim judecați și catalogați într-un anumit fel.
În cele din urmă, o viață sexuală sănătoasă este cheia unui cuplu fericit! Așadar, dincolo de criticile de film/carte cu privire la fenomenul Grey, cred că a ajutat foarte mult cel puțin societatea românească să depășească ușor, ușor niște canoane impuse în zeci de ani. Sexul nu este o rușine, nu este un păcat și trebuie asumat de fiecare în parte. Da, în intimitatea cuplului, sexul nu trebuie să mai fie un subiect tabu!