Întâmplarea e trăită chiar de mine, chiar acum o zi, chiar în Miercurea din Săptămâna Patimilor. E o experiență pe care probabil cei mai mulți dintre voi ați trăit-o, e o experiență care îți rămâne întipărită în minte pentru multă vreme.
După cum spuneam era Miercurea din Săptămâna Patimilor, Miercurea Neagră. Personal nu țin cu strictețe la normele și dogmele bisericești, dar știu și văd persoane vârstnice care merg regulat la Biserică, își fac cruce în fața fiecărei clădiri religioase și țin toate posturile impuse de preoți. Deci, nu aș putea spune că eu sunt o fire religioasă, în acest sens. Și totuși…
Mergând pe stradă, în gândurile mele, cu telefonul în mână – DAR nu uitându-mă pe telefon, văd cum agale din fața mea vine un bătrânel. Îl văd și acum îmbrăcat în culori de bej, cu o pălărie, elegant, un fel de classic-chic dacă vreți. În mintea mea care alerga aievea îi și făcusem o frumoasă poveste de viață.
Întâmplarea face însă ca atunci când trece pe lângă mine să ne ciocnim involuntar, umăr în umăr – shoulder to shoulder cum ar zice prietenii noștri de peste Ocean. Eu, încă având mintea zburând aiurea pe alte meleaguri, mă întorc, îi zâmbesc ușor și spun „Îmi cer scuze”.
Ei și atunci să te ții. În câteva momente a fost ca și cum „all Hell broke down on me” – sau cumva întreg Iadul m-ar fi cuprins drept pe mine. De la injurii, acuze, insulte… toate. Mi-am luat cumva un meniu full-option de tot ce nici măcar nu știam că se poate rosti – cred că însuși Bruckner ar fi fost invidios pe dibăcia cu care acest așa zis domn a reușit să descrie scene clare de scatofilie, pornografie și desigur necrofilie. Cumva eram ca și un întreg site de filme porno dintre cele mai mizerabile. Eram prinsă în această undă de scursuri ale societății ce se revărsau asupra mea. Am zâmbit, întrucât pur și simplu eram în stare de șoc, și am plecat mai departe. Zeci de metri l-am auzit pe „respectabilul” bătrânel cum îmi dorea împlinirea tuturor atrocităților posibile. Și apoi, când mi-am mai revenit puțin m-am întrebat: totuși unde e RESPECTUL? Într-o situație în care eu NU am greșit cu nimic, îmi urmam drumul MEU, mi-am CERUT SCUZE, m-am ales cu o mulțime de „urări de bine”. Unde e RESPECTUL de care, pe semne, ar trebui să dea dovadă cei mai în vârstă? De ce ni se tot aruncă acuze în cârcă, nouă celor mai tineri, că nu mai suntem atât de respectuoși ca și cei mai în vârstă, că suntem mai neciopliți? Unde îi era buna creștere și cei șapte ani de acasă bătrânului care a înțeles să mă facă troacă de porci chiar în mijlocul străzii? Eu, o necunoscută, pentru el.
RESPECTUL nu vine cu vârsta. RESPECTUL îl ai sau nu. Poți fi tânăr, bătrân sau cum vrei TU, dacă nu ai RESPECT nu ai NIMIC.
Pot să îmi pariez toată viața că acel bătrân este tipicul pensionarului mereu frustrat de viața pe care a avut-o și nu o mai are, e un reclamagiu printre vecini și un urâcios. Cum a ajuns așa? Asta e doar problema lui, întrucât eu am alte multe probleme și nu pot să mă ocup și de ale lui. Dar cu siguranță nu îmi vărs nervii, frustrările și furia pe fitecine.
Da-ți dovadă de un minim RESPECT!
