Dacă crești un copil cu teama că va fi părăsit, modelezi un adult cu anxietăți și insecurități
Știi momentul în care te duci cu copilul de 1-2 ani pe la rude, prieteni, cunoștințe, apare un alt copil, și ceilalți înțeleg să îi spună copilului tău: „Gata! Uite, mami își ia alt copil și pleacă!”. Da. Cu toții am trecut prin situații de genul acesta. Situații care fac ca atunci când tu iei un alt copil în brațe, al tău să vină lipit de tine și „să fie gelos”, după cum spun privitorii. Și pentru că am evitat pe cât posibil această situație, am doi copii care nu au teama că îi voi părăsi, nu sunt speriați atunci când iau un alt copil în brațe, pentru că ei știu că mami nu va pleacă niciunde și nici nu îi va schimba cu vreun alt copil.
Cine hrănește anxietățile copiilor? NOI! Prin amenințarea că îi vom părăsi, că îi vom schimba cu alți copii mai buni, că vom iubi mai mult alți copii. Așa zisele glume sunt percepute de copii ca niște amenințări reale, ca un pericol. Și atunci când tu iei un alt copil în brațe, copilul tău va vedea totul ca un potențial pericol, îl va percepe pe celălalt copil ca un inamic, un dușman care vrea să îi fure singurul lucru pe care îl cunoaște cu adevărat: mama. Și atunci va avea poate chiar și un comportament violent, va lovi, striga, urla. De ce? Pentru că așa înțelege să își apere ceea ce este a lui, pentru că a auzit amenințări cum că mama lui va pleca, va iubi pe un alt copil și nu va mai fi mama lui. Situația este similară chiar și atunci când va apărea un frate. Vei spune că cel mare e pur și simplu gelos, că nu înțelege, că e posesiv. NU! Copilul tău va suferi de anxietatea despărțirii și nu va știi cum să o gestioneze. Pentru că prin aceste glume aparent inofensive, nu vei face altceva decât să îi dai nesiguranța că „dacă nu va fi destul de bun” îl vei părăsi. Și dat fiind faptul că pentru el TU ești întreg universul, orice amenințare, orice glumă, este pur și simplu un atac. Copilul nu se va gândi niciodată să fie posesiv, să aibă un comportament agresiv-teritorial, dacă TU nu îi vei inocula ideea despărțirii. Pentru el această idee nu există. DAR dacă va auzi de câteva ori amenințarea că vei pleca, ideea aceasta se va înrădăcina în subconștientul lui și va fi o sursă numai bună în alimentarea insecurităților viitoare.
Și anxietățile „câștigate” în copilărie se răsfrâng și în viața de adult, pentru că ele rămân acolo în subconștient ca o amenințare continuă. Așadar, te-aș ruga nu îți mai amenința copilul că îl vei părăsi, nu îi inocula această idee pentru că nu vei face altceva decât să îl faci nesigur și cu mereu cu frica despărțirii.
