Câți prieteni ai pe Facebook? Câte like-uri aduni la o postare? Câte răspunsuri, distribuiri sau reacții poți să obții cu un clip, un articol, un banc? Cât de popular ești pe Instagram? Dar, pe youtube face vblog?
Și acum stau și mă întreb, câți dintre cei cu zecile sau poate sutele care reacționează la un anumit articol sau la o poză de la Facebook, așa ziși prieteni, ar fi acolo lângă mine dacă aș avea nevoie? Când am decis să dezvălui faptul că am avut depresie, unii dintre ei mi-au spus: serios? N-aș fi crezut. Pari așa de fericită, pe Facebook. Da. Pe Facebook toată lumea pare fericită, toată lumea e populară, are prieteni și e cool. Dar în spatele ecranului, cum ești de fapt? Dacă ar fi să am nevoie de ajutor la 2 noaptea, sau la 4 după-amiază, te cine aș putea suna? Cred că prieteniile virtuale ne-au făcut să uităm de adevăratele relații interumane, de socializarea clasică – aceea când stai față în față la o cafea, spui bancuri sau povești, și pur și simplu te bucuri de prezența fiecăruia.
Avem iluzia că suntem înconjurați de prieteni când de fapt trăim într-o lume virtuală. Selfieuri, like-uri, comentarii, distribuiri. Reacții pe care ni le dorim să le stârnim doar pentru că ne fac să ne simțim bine, să simțim că cineva răspunde oarecum la ceea ce noi spunem sau facem.
Oare în urmă cu 15 ani oamenii nu găteau? Nu mergeau la cumpărături? Nu ieșeau la plimbare? Cu siguranță o făceau. Și o făceau mai liniștiți, fără grija celor câteva sute de „urmăritori” online care trebuie să știe ce faci, să te aprecieze și pe care vrei neapărat să îi impresionezi.
Personal, am o mână de prieteni pe care știu că mă pot baza, pentru că ce să vezi atunci când chiar ai nevoie de cineva să fie lângă tine.. cei mulți trec pe modul offline și se fac că nu te mai aud. Așadar, grijă mare la prieteniile virtuale, ele nu sunt legături sociale sănătoase, sunt un miraj în care poți pica precum Alice în Țara Minunilor.
