Câte dorințe zac în sufletul uniui om? Câte pasiuni se nasc și mor fără a avea măcar vreo șansă de a deveni realitate? Câte idei își găsesc sfârșitul subit pentru că cineva la un moment dat ți-a spus că poate nu sunt cele mai bune? PREA MULTE!
Prea multe vise, dorințe și idei sunt urcate pe eșafodul preconcepțiilor.
Pasiunea poate fi trecătoare sau te poate mistui. Dar dacă nu îți împarți pasiunea, dacă nu o lași să se facă simțită te va ucide, te va face să fii o simplă ființă fără licărirea speranței. Cam la fel pot spune că stau lucrurile și cu dorințele. Dorințele le avem, unii ni și li scriem pe hârtie, ne facem un fel de listă a dorințelor. Le bifăm sau le tăiem. Dar de cele mai multe ori, le UITĂM. Când a fost ultima dacă când ți-ai dus la îndeplinire o dorință? Da… poate că nici nu mai știi, poate că erai un copil care dorea o bomboană și cam acolo, o dată cu inocența, s-a terminat și lupta pentru dorințe. Cel puțin o dată pe an, de ziua de naștere, dacă nu și de Anul Nou sau vreo altă celebrare, ne punem câte o dorinșă. Dar dacă printr-o întâmplare acea dorință cumva chiar s-ar și îndeplini, cât timp ai sta până să o alegi? Te-ai gândi ceva mai mult la dorința pe care o lansezi în momentul expirării aerului care stinge lumânarea? Și în cele din urmă ce ai fi dispus tu să faci pentru ca dorința să se și împlinească?
Așadar, pasiunea și dorința sunt două sentimente sau trăiri pe care le putem împărți. Putem avea pofte, dorințe, pasiuni, dar ideal ar fi să le și împărtășim cu oamenii care chiar contrează din viața noastră.
Și acum. Despre IUBIRE. Îmi spunea cineva la un moment dat că dacă ai fi să poți vedea două persoane iubindu-se, nu ai mai avea nevoie de vreo confirmare. Ai știi, ai simți, ai vedea din gesturi, priviri, respirații, că cei doi sunt UNUL de fapt. Nu e nevoie să îți spui iubirea, să o scrii sau să o desenezi. E suficient să o SIMȚI. Și cred că atunci când două persoane sunt făcute să fie unul pentru altul totul și încă ceva, repet, cred că aceea e IUBIREA care se vede fără să fie nevoie să o mai și spui.
Iubirea se simte așa cum spunea Emily Bronte: „Nu știu din ce sunt plămădite sufletele, dar al meu și al lui sunt la fel”. Cam la asta se reduce tot: două suflete plămădite din același praf. Și aici, în cazul iubirii, nu mai poate fi loc de împărțire. Acestă iubire a sufletelor este doar a lor. Restul? Pasiuni, dorințe, pofte? Să le facem, să ni le trăim și să nu le regretăm. Dar când ne găsim sufletul plămădit pentru noi, să ținem de el cu toată puterea noastră.
