Locații/recenzii, Zi de zi

Cum am descoperit, în Arad, RESTAURANTUL – acel unic și magnific loc care e Grenier Brasserie


Grenier Brasserie – Desfătări cu mâncare bună

Îmi place mâncarea. Nu, rectific. Îmi place mâncarea bună, cu gust și gătită exact așa cum ar trebui. Îmi place să încerc lucruri noi, savori noi și în principal prefer mâncarea bună spre foarte bună în detrimentul cantității. Nu mănânc pur și simplu pentru a mă sătura, ci mănâncare ar trebui să îmi provoace plăcere, să mă facă să simt tot ce a visat bucătarul atunci când a pregătit bucata de carne, să simt efectiv cum mâncarea îmi ajunge în suflet, nu doar în stomac.

Și acestea fiind spuse, se face că ajung vineri la ceea ce avea să fie unul dintre cele mai selecte evenimente din orașul meu. Ajung așadar, la invitația unui dintre cei foarte puțini prieteni cu adevărat pe care îi am, să particip și eu la deschiderea unui restaurant unde carnea e pusă pe-un altar. Un restaurant unde SE GĂTEȘTE așa cum rar mi-a fost dat să mai văd.

Evenimentul în sine a fost unul de clasă. Rafinament, bun-gust, atmosferă cumva clasica dar prietenească. Aperitve deosebite, vinuri alese doar pentru a merge la perfecțiune cu mâncarea și oameni faini. Oameni care știu să aleagă o sticlă de vin, oameni care atunci când văd o bucată de carne întreabă de unde provine, cât a fost maturată și cum va fi gătită. Pe scurt, oameni care apreciază gastronomia.

Restaurantul are așa un aer cozy, te face să te simți confortabil, chiar dacă atunci când stai și te uiți atent la detaliile de lemn, la bârnele care susțin o parte din tavan, la modul inedit în care e organizată chiar și baie, îți dai seama că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Mai are și o terasă aranajată la fel de elegant și cu mult bun-gust. Nimic nu e prea mult, detaliile sunt lăsate să se vadă, locul e aerisit dar îți dă un sentiment de rafinament și eleganță cum rar am văzut.

Și până să ajung la partea cu mâncarea, propriu-zisă, vă voi mai spune că restaurantul acesta are niște ospătarii pe care zău că ți-ar veni să îi iei acasă. Mereu atenți, dar nu prea „scorțoși”. Sunt acel tip de oameni care îți zâmbesc, au mereu grijă să ai tot ceea ce ai vrea să consumi, dar cumva la finalul unei seri vei ajunge să le povestești toată viața ta, pentru că DA oaspătarii de aici sunt atât de FAINI.

Și acum mâncarea, propriu zisă, că doar am fost la inaugurarea unui restuarant. Aici e locul unde te întâmpină carnea pusă la maturat din frigider. Niște bucăță de vită, căci locul e specializat pe vită, cum am mai văzut doar prin reviste gastronomice. Tăiate perfect, marmorate cu exact atât de multă grăsime cât să le dea frăgezime. PERFECTE! Nu voi face elogiul cărnii, că nu cred că mai e necesar. Dacă vei merge măcar o dată vei vedea că efectiv nu am destule cuvinte în limba asta a noastră ca să îți pot transmite cum se mănâncă de fapt acolo.

Deci, locul îl avem, ne simțim perfect, alegem bucata de carne și așteptăm. Ei bine, bucătarul e The Chef. E un fel de Dumnezeu al bucătăriei. Face niște minuni din carnea aia de pare imposibil. Alegem un T-Bone, și așteptăm să îl savurăm. Carnea e servită pe un platou de lemn și de cum o vezi îți dai seama că nu are cum să nu fie bună. Îți place sau nu carnea de vită, aici e locul unde e musai să o încerci. Căci, da, aici friptura poți să o tai cu lingurița, după cum sublinia în mod evident prietenul meu.

Despre ce mai găsești prin acest loc, care eu sincer nu credeam că poate exista în Arad, voi mai scrie. Promovez doar lucrurile în care cred cu adevărat, iar acest restaurant e pur și simplu MAGNIFIC.

Și acum detaliile tehnice 🙂 Restaurantul se numește Grenier Brasserie, se află situat pe Calea Romanilor – la parterul unui imobil modern, din sticlă și oțel. E locul acela în care dacă ai fost o singură dată îți dă dependență, dependeță de gust bun și rafinament și mâncare dumnezeiască.

Cam atât, momentan. 🙂

Facebook page –
https://www.facebook.com/grenier.brasserie/

0 gânduri despre „Cum am descoperit, în Arad, RESTAURANTUL – acel unic și magnific loc care e Grenier Brasserie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *