Ne-am dorit foarte mult cei doi copii pe care îi avem. Primul a venit după câțiva ani de așteptare și când am fost gravidă mi-am făcut temele ca la carte. M-am documentat, am citit, am fost la cursuri. Eram pregătită psihic să îmi alăptez copilul. Îmi intrase în minte faptul că TREBUIE să îl alăptez, că orice mamă bună își va alăpta copilul orice ar fi. Și copilul a venit. L-am alăptat din prima zi, era perfect. El sugea, cât putea și eu mă bucuram, știind că sunt o mamă bună.
Și întâmplarea face ca la vreo 10 zile după naștere să am parte de o experiență ce a făcut ca laptele meu să se evapore precum aburul. A dispărut pur și simplu. Copilul trăgea, dar degeaba. Panica m-a cuprins, plângeam cu el și nu știam ce să fac. Îndoielile privind aptitudinile mele de mamă erau tot mai prezente. Și la controlul de la 3 săptămâni, mi se recomandă de pediatru – care e un medic pro-alăptare, că pentru binele copilului și al meu trebuie să îi dau și lapte praf.
Ce am auzit eu de fapt? Că nu sunt capabilă. Că nu îmi pot alăpta copilul. Că nu sunt o mamă bună și nu îmi pot hrăni copilul așa cum ar trebui. Și am plâns, și nu am dormit nopțile, și mi-am băgat în cap în mod constant faptul că „nu sunt destul de bună”. Atât de mult mi-am făcut autocritică, încât, abia acum după 5 ani am realizat că toate acele momente au făcut să am mari îndoieli în capacitățile mele materne.
I-am dat copilului lapte praf dar și lapte matern până la 6 luni. Mă mulgeam să îi dau cât de puțin lapte mai aveam și eu. Și nu am înțeles decât mult prea târziu că NU ERAM o mamă REA! Nu eram un eșec pentru că nu îmi puteam alăpta copilul. Nu eram mai puțin bună pentru copil pentru că îi dădeam lapte praf. Mi-am fost foarte greu să înțeleg că am făcut tot ceea ce mi-a stat mie în putință. Mi-a fost greu să accept că nu eram incapabilă ca mamă.
Ce vreau de fapt să spun cu acest post? Vreau să spun că TOATE MAMELE sunt MAME BUNE (excepțiile nu intră acum în discuție). Fie că îți alăptezi sau nu copilul ești MAMA PERFECTĂ pentru copilul tău. Nu te va condamna copilul că nu ai reușit să îl alăptezi și dacă sunt grupuri care te condamnă treci peste. Mergi mai departe și înțelege că FACI TOTUL pentru TINE și COPILUL TĂU! Cel mai important este ca TU și COPILUL să FIȚI SĂNĂTOȘI, să creșteți împreună. Epuizarea fizică și mentală nu te vor ajuta, auto-învinovățirile nu te vor ajuta. Câteodată trebuie pur și simplu să lași lucrurile să se întâmple în ritmul și modul lor. „Let it go” îmi tot spune un bun prieten. Nu îți fă autocritică, nu gândi și regândi anumite situații pe care oricum nu ai cum să le schimbi. Nu ai reușit să îți alăptezi copilul? Nu e o tragedie, nu te va crucifica nimeni! Crește-ți copilul și AI GRIJĂ DE TINE, pentru că TU pentru EL ești cea mai bună mamă care poate exista.
Mamele sunt MAME, fie că își alăptează sau nu copilul
