Aș vrea să scriu ceva intelinget, motivant, demn de luat în seamă. Dar ce pot eu să scriu ca voi să citiți cu adevărat? Ce pot eu să transmit ca să ajungă acolo unde aș vrea? Nu prea știu.
Mă zbat și mă lupt zi de zi. Cam asta e viața. Și îmi spunea, omul care crede în mine mai mult decât am crezut eu vreodată, ca ar fi bine să nu lăsăm viața să ne distrugă. Și cam asta e esența. La final, cam asta cred că e esența blogului meu și a mesajelor pe care încerc să le transmit – mai frumos, mai elegant, sau frustrant de direct și poate puțin vulgar, dar nu prea mult că oricât aș vrea nu pot fi mai vulgară.
Deci, DA. Viața asta ne cam distruge, încet dar sigur. Ne face să nu mai avem timp, ne face să uităm de ceea ce ne place cu adevărat și în final ne face să ne îndepărtăm de noi și de oamenii care contează. Ce ne mai face viața? Ne face să ne pierdem prietenii, ne face să devenim răutăcioși și singuratici și în final ne face să avem lacrimi uscate pe obrajii screjeliți de griji, căci atunci când ne-am dat seama că viața ne-a erodat ca picătura de apă, e mult prea târziu.
Ce vrea de fapt să spun? Ar fi bine să știu și eu. Da, ar fi bine să o spun mai simplu și fără ocolișuri. Practic, dacă ai un prieten, dacă îți e dor de cineva sau pur și simplu vrei să vezi dacă e bine, trimite-i un mesaj. Nu vei părea prea insistent sau prea disperat. Vei fi pur și simplu OM.
Viața asta ne face să uităm să fim OAMENI. Ce văd eu zi de zi la copiii mei? Îi văd cum merg cu inocența specifică vârstei la grădiniță și se duc țintă la câte un coleg, îl îmbrățișează, îi spun că le-a fost dor de el și încep să se joace. Oare când ai luat în brațe ultima dată un prieten doar pentru că ți-a fost drag să îl vezi? Oare când ai trimis ultima dată un mesaj de „ceau, ești bine?” unui prieten la care te gândeai? Probabil că demult, mult prea demult. Și de aceea cred că ar trebui să o facem mai des. Să ne pupăm când ne vedem, să ne îmbrățișăm și pur și simplu să fim acolo unul pentru altul. Pentru că atunci când vom ajunge uitați de vremuri pe acest pământ, căci da se poate întâmpla să trăim zeci de ani peste ceea ce noi ne-am imaginat că ar fi limita noastră, să nu ajungem să regretăm. Să regretăm că nu am fost acolo pentru oamenii care aveau nevoie de noi, să nu regretăm că ne-a trecut viața printre degete. Căci, ce să vezi nu avem decât o viață. Și dacă o irosim și pe asta… cam s-a dus totul.
Așadar, nu te mai gândi de 100 de ori, scrie un mesaj, dă un telefon, spune-i ACELUI om la care te gândești că e importnat, că ești acolo pentru el. Oferă o îmbrățișare sinceră, și cineva poate va fi mai fericit, poate vei aduce speranță în viața unui coleg care, deși aparent fericit și împlinit, își are temerile și fricile sale. Nu costă nimic să fim buni, nu ne costă nimic să facem lucruri mici.
Să nu lăsăm VIAȚA să ne schimbe, să ne transforme în roboți antisociali și lipsiți de empatie. Bine spunea Disney într-unul din basmele sale: ce-ar fi să avem ceva bun de spus? ce-ar fi oare să nu mai judecăm, ci pur și simplu să fim ACOLO pentru cei de lângă noi. Surprinzător poate, dar și noi avem mai multă nevoie de sinceritate și apropiere decât am crede. Avem nevoie de o îmbrățișare sinceră și de un salut, avem nevoie ca cineva să se gândească la noi, necondiționat, fără temeri și fără așteptări.
Eu mi-am deschis sufletul în fața voastră, cu bune, cu rele, cu vulgarități și timidități. Faceți și voi la fel! Trăiți viața și nu lăsați să vă schimbe, să vă înstrăineze de persoanele care chiar contează.
PS. Pe acest site nu voi corecta greșelile gramaticale făcute din grabă, typos – cum se numesc în engleză, practic greșeli de ortografie în momentul în care am scris. Mi le asum, sunt și ele parte din mine, din ceea ce sunt și sunt convinsă că mesajul ajunge chiar și cu acele typos.
