Știi momentul acela când copiii izbucnesc în plâns. Un plâns dintr-acela isteric cu lacrimi și suspine. Un plâns care pare sfâșietor? Apoi, brusc se calmează și totul este din nou bine.
Ei bine, da. Faptul că îi lași să plângă, să se descarce AJUTĂ. Doar că noi, adulții, uităm treaba asta. Și ne spunem mereu că nu e bine să plângi. Când mai cresc copiii nu îi mai lăsăm să plângă reamintindu-le că plânsul ar fi un semn de slăbiciune, ar fi rău și pentru bebeluși. Apoi, când devenim maturi mai plânge pe ascuns prin baie, dar nu cumva să ne vadă cineva, că doar e rușinos. Să nu mai vorbesc despre bărbații care plâng, care în secunda imediat următoare sunt catalogați ca fiind slabi.
Dar, NU. PLÂNSUL e cred că cel mai la îndemână mod de a te descărca, de a te ușura de tot ceea ce ai pe suflet și de a da cumva un restart zilei tale și minții tale. De câte ori nu simți nevoia pur și simplu să plângi în voie, să te descarci de tot ceea ce te apasă pentru ca mai apoi să poți să o iei de la început.
Așa că, DA, dacă mă vedeți că plâng, nu aruncați cu pietre. Nu sunt nici pierdută, nici slabă, nici copilă, pur și simplu am momentul meu în care trebuie să mă descarc pentru a putea fi mai apoi la fel de puternică pentru tot ceea ce urmează. Să uit de toate frustrările și nereușitele și să reîncep să lupt pentru ceea ce vreau să obțin.
Lasă lacrimile să te curețe de tot. Lăsați copiii să plângă pentru a se putea elibera de tot ceea ce îi apasă.
De citit, în plus
https://www.apa.org/monitor/2014/02/cry
https://www.medicalnewstoday.com/articles/319631.php
