În această serie de articole nu voi vorbi cu și despre Andrei Pusok, tânărul bolnav de cancer, ci îl vom descoperi pe Andrei, tânărul care a SUPRAVIEȚUIT, tânărul de la care avem cu toții atât de multe de învățat: cum să credem, cum să ne ridicăm, cum să nu ne dăm bătuți, și multe altele.
Pe Andrei l-am cunoscut acum vreo doi ani, pe Facebook. Au trecut doi ani, trei operații pe creier pentru el, pentru ca în final să ne întâlnim și față în față. E un SUPEREROU! Luptă, râde, e optimist, atunci când mulți dintre noi am fi renunțat demult să mai credem în ziua de mâine. Am stat de vorbă mai bine de un ceas și jumătate, la o cafea și o prăjitură, am vorbit câte-n-lună și-n stele și am mai fi vorbit încă multe alte ore, dacă am fi avut mai mult timp. Dar, ne-am promis că ne vom revedea, că ne vom vedea în mod regulat și vom povesti, despre viață, despre luptă, despre ce visăm și unde ajungem. Pe scurt, voi încerca să redau, în mai multe episoade, cum e Andrei. Cum e să fii un SUPER EROU, cum e să lupți și să crezi în TINE!
EU: Cum e viața ta acum, Andrei?
ANDREI: Cum spuneam sunt multe de spus. Viața după un asemenea diagnostic și 3 operații e așa: când vezi lumea pe strada că se stresează pentru nimicuri sau lucruri materiale îți vine să râzi.
Te enervezi când vezi că alții cedează prea repede (mă contactează lumea să îi îndrum și când le spun câte au de făcut parcă o lasă baltă ). Eu ofer toate informațiile pe care eu nu le-am primit când am avut nevoie. Am fost nevoit să le descopăr singur.
Încă mai învăț.
Nu mai pot sta indiferent, aș ajuta pe toată lumea
Am fost și sunt o persoană care mereu a fost alături de cineva, genul de om care a fost acolo lângă tine când ai avut nevoie. Mi-a plăcut să scot tot ce e mai bun dintr-o persoană. Și acum pur și simplu nu mai pot sta indiferent, aș ajuta pe toată lumea, dar nu toți au voința mea de luptă. Aș călători în toată țara să ajut, nici nu ști ce sentiment plăcut e să ajuți când ști prin câte ai trecut…
Nu aș avea mare lucru de oferit, în afară de iubire, iar în ziua de astăzi e nevoie de mai mult de atât
EU: Tu ai avut sprijin lângă tine?
ANDREI: Eu m-am trezit cu un diagnostic foarte grav și singur, din unele privințe. Lumea m-a ajutat, dar e nevoie de mult mai mult decât de sprijinul financiar. O vorbă bună sau o ieșire în aceste momente ajută mai mult decât orice altceva. Consider că ăsta e succesul și calea cea bună spre vindecare.
Iar pe partea sentimentală, cum aș putea să implic pe cineva în viața mea atât de agitată?
Nu aș avea mare lucru de oferit, în afară de iubire, iar în ziua de astăzi e nevoie de mai mult de atât, că așa e viața. Nici nu mai știu cum să abordez situația, mă simt ca ieșit din peșteră. Nu vreau să fac pe nimeni să sufere și să-mi poarte povara pe umeri. Când te confrunți cu o asemenea problemă de sănătate, totul se complică, nimic nu mai e la fel. Aș face multe dar mă simt limitat și pus la colț de boala asta. Eu astăzi sunt aici, dar poate peste câțiva ani nu mai sunt.
Nu știu ce-mi rezervă ziua de mâine.
EU: Știu că vorbești mult despre tine ca fiind într-o „călătorie spre fericire”
ANDREI: Mi-am numit boala mea „călătoria mea spre fericire”, dar sunt conștient că probabil nu voi fi vindecat niciodată complet și prefer să mă bucur de „călătorie” și nu de linia de sosire. Sunt doar un călător prin viață, pentru cât timp, nu știu.
Cam asta e povestea mea pe „scurt”, de „life after brain surgery”.
Sunt doar eu, Andrei. 🙂
EU: Și cum a fost perioada operațiilor? Cum ai putut să treci peste ele și să îți iei puterea de a lupta, din nou și din nou?
ANDREI: Viata după operații… Te trezești dimineața și ești recunoscător pentru acest lucru, faptul că ai primit încă o șansă să faci ce trebuie în viață. Lenevești puțin în pat apoi îți reiei călătoria… e și o chestie psihologică.
L-am întrebat și eu pe Dumnezeu: De ce eu?
Alteori noaptea îmi era frică să adorm cu gândul că nu mă voi mai trezi. Am făcut multe nopți albe în care am stat de vorbă cu mine și cu Dumnezeu. Și DA, L-am întrebat: „De ce eu?” Probabil vrea să ne trezim din viața asta în care depindem și disperăm după lucrurile materiale. Mereu cel mai nou telefon, cele mai în trend haine. Dar am învățat că vei ajunge în același loc chiar și fără ele. Iar când plecăm de pe Pământ nu vom lua cu noi absolut nimic material, doar amintirile cu cei dragi.
Viața după diagnosticare și operații îți deschide mintea. Înainte nu m-am gândit la aceste lucruri. Eram și eu preocupat cu lucruri tipice vârstei. Acum, însă, s-a aprins BECULEȚUL!
Cândva prin călătoria mea, când voi avea liniște, vrea să scriu și o carte. Postările de pe Facebook se pierd, dar ce e scris rămâne. Mi-ar plăcea ca experiența mea să ajute altă lume, să se regăsească pe sine și să facă unele lucruri la timpul lor. Să nu fie nevoiți să se îmbolnăvească pentru a realiza unele chestii .
Cam atât pentru astăzi. Pe Andrei îl vom descoperi împreună, voi și cu mine, prin poveștile și sufletul lui. Îți mulțumesc Andrei pentru OMUL minunat pe care l-am descoperit în tine!
