E aproape ora 22:00. Stau în bucătărie, geamul deschis larg și câțiva copii cu vârste de vreo 10-12 ani se aud din parcul din spatele blocului. Conversația se desfășoară, aproximativ, așa:
– Uite, bă, eu te iau și te bag în pușcărie. Dar, tu știi ce faci? Plătești pe cineva și te scoate.
– Bine, poți să te spânzuri.
– Poți, dar n-are rost. Dai niște bani și rezolvi totul.
– Știi ai mei pot rezolva orice.
– Da, și taica-meu. Știe el pe cine să plătească.
Conversația pare să fie dintr-un fel de joc de-al lor, o reinterpretare a mult prea vechiului joc de hoții și vardiștii. Doar că acum, hoții nu mai au teamă de nimic, că totul se poate rezolva cu niște bani. Totul are un preț, totul se poate cumpăra. De la libertate, la sănătate, la educație. La orice. Dacă plătești prețul corect nu mai ai nicio problemă. Sau cel puțin aparent așa pare, iar metoda PLICUL se perpetuează în continuare.
Și atunci, dacă niște copii de 10-12 ani văd viața în felul ăsta, în care PLICUL rezolvă orice, în care banii pot cumpăra orice, la ce să ne așteptăm în viitor? Sigur că ei nu s-au trezit cu aceste intenții peste noapte. Le-au văzut. Au văzut că dacă au ajuns la spital, mama a venit repede cu PLICUL și brusc bolnavul a început să primească tratament. Au mai văzut că dacă au probleme la școală, PLICUL dat la momentul potrivit rezolvă orice test, notă mică sau mustrare. Au mai văzut că pentru orice serviciu pe care cineva îl face e bine să îi oferi un PLIC. Nu mai zic de situațiile în care și-au văzut tatăl oprit în trafic, primind o amendă și care atunci când a dat un telefon sau a găsit cum să cumpere „înțelegere”, a scăpat.
Noi suntem cei care criticăm darea de PLICURI, dar tot noi promovăm acest obicei, fie că vorbim de bani dați învățătorilor la sfârșit de an, fie că vorbim de „o mică atenție”. Ce-ar fi ca toată lumea să își facă meseria și noi să înțelegem că nu e normal să sărim repede cu PLICUL. Spunem mereu că vrem schimbare, dar atât timp cât noi transmitem mai departe aceleași metehne și același sistem de Pile-Relații-Cunoștințe, ce pretenții putem avem? Copiii văd și învață de la noi. Dacă noi le arătăm o lume în care banii pot cumpăra orice influență, atunci să nu ne mirăm de adulții pe care îi formăm.
