În urmă cu vreo câteva zile vorbeam cu un prieten foarte apropiat mie despre iertări. Întrebarea pe care cumva o aveam amândoi era: cum am ajuns să ne cerem iertare de o sută de ori pe zi, fără ca măcar să mai fim atenți la semnificația cuvintelor?
Ne-am obișnuit atât de mult că un „Iartă-mă” rezolvă orice, încât îl spunem automat, în orice situație. Te-am călcat pe picior: Iartă-mă! Ți-am vărsat apa: Iartă-mă! Am uitat că a fost ziua ta de naștere: Iartă-mă! Ți-am rupt sufletul în două: Iartă-mă! Funcționează? Nu prea cred.
De unde a ajuns acest iartă-mă un fel de plasture care poate vindeca orice? Cred că uneori e și vina noastră, a părinților. Ne învățăm copiii, de când sunt mici, să își ceară scuze atunci când greșesc. Ceea ce nu e un lucru rău, în sine. Doar că ajungem în situația scuzele astea sunt cumva soluția la orice problemă. [Personal încerc să le explic copiilor că e în regulă să ne cerem scuze, dar trebuie să înțeleagă că acele scuze nu rezolvă problema în sine] Spunem iartă-mă de mult prea multe ori și simțim cu adevărat nevoia să ne cerem scuze de foarte puține ori.
Am ajuns să credem că iertarea se vinde la kilogram și că vreo 2 kilograme zilnice ne sunt de ajuns ca să trecem cu bine peste orice, să încheiem ziua cu sufletul împăcat că doar „ne-am cerut scuze”. Dar nu e chiar așa. Scuzele, iertările, părerile de rău ar trebui să fie însoțite de empatie, de sinceritate și de apropiere față de omul căruia îi sunt adresate. Cu un simplu „iartă-mă” spus automat, la modul repetativ obsesiv, nu rezolvăm nimic.
Și în final, de ce să ne cerem iertare dacă nu credem în ea? Dacă nu credem că într-adevăr am greșit, că vina este și de partea noastră, de ce să ne mai cerem iertare? Ah… ca să fim noi împăcați în mintea noastră că suntem fără de păcat? Atunci poate ar trebui să stăm 5 minute în oglindă, să ne uităm la noi în ochi și să ne cerem iertare față de noi, în primul rând. Și când o să ne asumăm cu adevărat greșelile pe care le face, când o să avem curajul să le recunoaștem, atunci și doar atunci să ne cerem iertare și față de ceilalți.
Despre ce înseamnă să ierți, voi scrie altă dată. Căci da, nici iertările date gratuit nu prea își au rostul, dacă rămâne în urma lor frustrarea unei trădări. Dar până atunci, să ne gândim de 2 ori înainte să mai spunem „Iartă-mă”.
