Vineri seara. Ora 20:00. Îmi iau plasa de material, că doar sunt un cetățean responsabil și nu mai dau banii pe plasticuri, și pornesc tacticos spre cel mai apropiat supermarket. Planul era făcut: câteva cumpărături necesare. Și uite așa, printre rafturile cu salamuri și brânzeturi am o revelație: sfârșitul meu va veni într-o bună zi exact printre aceste rafturi cu o bucată de keizer în mână și cu o venă pușcându-mi în creier de nervi.
Păi, măi oameni buni, cu toată dragostea mea îmbuteliată în cei 158 de centimetri, voi mai puteți trăi? Sau mai bine spus v-ați propus să ne omorâți? Când 6 crenvuști nenorociți, cică vreo 250 de grame, costă de la 10 lei în sus, când o bucată de keizer trece de 45 de lei și când 80 de grame – DA! 80 de grame, că nici gramajele nu sunt ce au fost, de șuncă de curcan e cel puțin vreo 12 lei. Întreb încă o dată: voi mai puteți trăi?
Când de la începutul anului un litru de lapte a trecut de la 5 lei la 6,8 lei, când untul se vinde doar în cutie securizată și când la autoservire se cer felii de parizer – că de sute de grame nu mai are nimeni bani, întreb din nou, cu toată dragostea posibilă, voi mai puteți trăi?
Eu, sincer, simt că nu. Simt că îmi pușcă venele în creier când văd de la o săptămână la alta că alimentele sunt tot mai scumpe, când văd că banii pe care îi aveam în portofel nu îmi mai ajung nici pentru ceea ce luam înainte, când văd că ne uităm cu jind la vreo bucată de carne, dar o luăm pe aceea care e deja redusă și aproape de expirare, că atât ne mai putem permite.
Și vă întreb, încă o dată și încă o dată, voi mai puteți trăi? Când ne cumpărăm pâinea și parizerul pe datorie, când toți avem carduri de cumpărături, de credite și de nevoie mult prea personale pe care le vom plăti toată viața, pentru ce? Pentru a putea supraviețui? Pentru a putea face o oală de mâncare și un sandwich? Și ce te faci când ai mai multe guri de hrănit? Păi soluția e simplă: iei o cutie cât de mare de margarină, mai iei pâine – care încet, încet ajunge și ea un lux, și dacă ai noroc poate mai găsești și niște carne congelată și răscongelată. Încerci cu vreo 100 de lei să-ți asiguri mâncarea măcar pentru câteva zile. Și uite așa, zi după zi, ne chiuim și ne străduim să nu murim de foame. Pentru că e clar: la haine, la încălțăminte, la excursii, la cultură sau alte activități, poți renunța, dar la mâncare: NICIOADATĂ.
Și atunci soluția e simplă: oricât de scumpă ar fi mâncarea, omul tot trebuie să o cumpere, că are sau nu are cu ce, că se îndatorează lună de lună, că muncește 12 ore pe bandă ca să aibă ce mânca, astea sunt deja detalii. Oricum ar fi mâncarea trebuie cumpărată.
Și atunci, cu toată dragostea, mai puteți trăi?
Cu toată dragostea: voi mai puteți trăi?
