Zi de zi

#nofilter

Nu prea știu cum necum dar am ajuns să ne filtrăm viața atât de mult, încât dacă stai 5 minute și te analizezi pare că nu mai ești nimic din ceea ce ai fost, din ceea ce ai trăit. Pozele, textele toate sunt trecute prin filtre, cosmetizate și făcute să dea cât mai bine. Și de parcă asta nu ar fi de ajuns, haștagul cu nofilter – adică fără filtru, a ajuns să fie de fapt tot un filtru. E atât de absurd încât ne filtrăm de la mâncare, la cafea, la flori și despre fața noastră nici nu mai vorbesc. Rețelele astea de socializare ne-au convins, pe toți, că e mai bine să ne îmbunătățim, măcar virtual. Suntem atât de obsedați de imagine, încât ne facem poze care nu mai au nimic cu realitatea, ne distorsionăm și o dată cu filtrele astea ne distorsionăm și viața. Trăim într-o realitate falsă, într-o lume controlată doar de aparențe, de perspective și de lumini. Dar oare interiorul, sufletul cine ni-l mai filtrează? Poți să îți pui câte filtre vrei pe rețelele de socializare că în final nu îți poate filtra meschinul din ochi și incultura din creier.

Și mi se pare atât de trist că am ajuns să folosim #nofilter când de fapt am filtrat foarte atent tot ce decidem să facem public. Cumva ne împărtășim viața personală dar nu e viața noastră. În fapt e o viață virtuală, o imagine pe care vrem să le-o oferim altora pentru a-i impresiona, pentru a aduna „urmăritori” și pentru a atrage atenția. Am ajuns cu toții ahtiați după adulatori și căutăm mereu să fim în centrul unei lumi care nu mai are nimic cu realitatea.

Doamne ferește să pui vreo poză pe vreo rețea de socializare în care să fii fără machiaj, cu riduri și cu vreun tricou necălcat. Maxim ai putea să aduni câteva comentarii răutăcioase și eventual vreo câteva reacții mai mult din milă. Dar dacă îți modifici puțin poza, cu câteva filtre, cu câteva aplicații care să te facă de plastic, ai reușit. Ai atras atenția și internauții te vor inunda cu reacțiile lor.

E trist și atât. Ce-ar fi să încercăm să mai lăsăm filtrele, să trăim cu bune, cu rele, cu defecte și imperfecțiuni? Ce-ar fi să nu mai fim toate botoxate, bronzate și fără vreun rid? Ce-ar fi ca voi – bărbații, să nu mai fiți toți cu bicepșii umflați și cu pieptul perfect epilat? Poate ar trebui să mai fim și oameni, nu doar imagini plastificate ale unei vieți virtuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *