Zi de zi

Fake news dintr-o altă viață

E trecut de miezul nopții, cu vreo 29 de minute. Nu pot să adorm și în căutare de un somnifer rapid și eficient „răsfoiesc” telefonul. Desigur, pe Facebook. Ca și orice alt cetățean îndobitocit de atât de multă nevoie de a știi ce și cum, cu cine și când și unde. Și văd poze, poze, poze… nimic diferit față de vreo altă zi, față de orice altă zi. Multe zâmbete, multă iubire, multă bună-înțelegere și desigur doar citate despre cum să facem bine și să nu facem rău în viață. Și poate că e pre-astenia mea de toamnă, poate că pur și simplu m-a lovit așa în moalele capului dintr-o dată, dar parcă pur și simplu nu mai pot. Și mă uit la toate sutele de postări cu chipuri vesele, zâmbind și rânjind la camera duală a unui telefon, desigur de ultimă generație luat în rate, prea multe, și prea scumpe. Și mă uit la telefonul meu, care devine încet, încet mai mult un telefon fix, legat de priză și de cablu – la cât de mult trebuie să îl țin la încărcat, și îmi amintesc de vasele din chiuvetă pe care nu le-am spălat și de la țeava din baie care tocmai într-o zi de duminică s-a spart. Și parcă în acel moment, la vreo 33 (că oarecum anul ăsta se pare că mă urmărește „treiștreiul”) de minute trecute fix de miezul unei nopți de toamnă, mă enervează mai mult ca niciodată toate fotografiile acelea perfecte despre o viață perfectă.

De când am început oare să trecem de la fake news la fake life? Unde sunt pozele nereușite? Unde sunt pozele reale, când el e nervos că GPS-ul nu v-a dus la destinația corectă, sau când tu realizezi că de fapt blugii preferați nu-ți mai vin? Unde sunt momentele când vă uitați unul la altul și nu vă spuneți nimic, dar știți amândoi că lucrurile nu stau atât de roz pe cât pare? Unde este viața reală de dincolo de like-uri? Unde sunt clipele alea când pe tine te enervează că el iar nu și-a pus șosetele în mașina de spălat, sau pe el că tu din nou ți-ai lăsat rujul cu capul desfăcut? Unde e viața voastră, de fapt?

Mi-e scârbă și lehamite de atât de multă perfecțiune. Vreți povești sincere și reale? Păi hai să vă spun, nu există o viață perfectă așa cum o vedeți în poze. Ce e real? Sunt momentele alea dintre fotografii. Momentele fără filtre și fără zâmbete la camere cu 4k. Momentele în care tu nu ai niciun fel de machiaj și el sforăie. Momentele în care copiii te scot din toate răbdările, doar pentru a veni să îți mai spună încă o dată că de fapt tu ești universul lor.

Adevărul fără filtre și fără aparențe e mai dureros, nu e la fel de plăcut și nici nu va aduna vreodată atât de multe like-uri și inimioare. Dar știi ce? Viața nu e făcut pentru a fi privită de alții. Atunci când închizi telefonul, când spui stop acestei aparențe, abia atunci poți să spui că începi să trăiești. Nimeni nu îți va spune cât i-a fost de greu, nimeni nu își va face poze dintr-o noapte nedormită și plină de griji. Nu. Toți îți vor arăta doar zâmbete și fericire. Și când cineva îți va zugrăvi o imagine reală, îi vei spune heităr sau depresiv, îi vei recomandă vreo nșpe cărți cu Osho, citate motivaționale și desigur îi vei trimite o mie de smiley-uri. Dar dincolo de toată această viață trăită doar în aparență, rămâne realitatea. Dură, crudă, fără menajamente. Unde zâmbetul există la fel de mult ca tristețea. Unde viața există la fel de mult ca moartea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.