Ar fi trebuit să fie un interviu, cu vreo câteva întrebări și poate unele răspunsuri. Dar, atunci când am început să vorbesc cu Basil mi-am dat seama că discuția noastră e foarte departe de fi un interviu. Așadar, îi vom spune un dialog, o discuție fără ocolișuri și fără ascunzișuri. Un dialog care nu are vreun tipar prestabilit și cumva sparge formele, un dialog între doi prieteni și doi oameni. Asta e prima parte, vor mai urma și altele. 🙂
Bună sunt Basil Mureșan și dau un interviu. Pe cuvântul meu de onoare.
ANDREEA: Cine este Basil Mureșan?
BASIL: Basil Mureșan este o formă de viață care se crede evoluată dar la niște faze e cumva complet involuată, dar nu e un parameci. Aia e bine.
ANDREEA: Scriitor?
BASIL: Da.
ANDREEA: Bun?
BASIL: Da. Al dracu de bun.
ANDREEA: Și modest?
BASIL: Nu! Hai să-ți spun o chestie cu modestia. Eu am dat-o foarte mult timp pe modestie și era o falsă modestie. Adică, really. Ajungi la un moment în care îți dai seama că te minți și pe tine, îi minți și pe ceilalți. Adică, ajunge! Și nu. Sunt un scriitor destul de bun spre fucking bun! Am și momente în care sunt mândru de ceea ce scriu, am și momente în care încerc… Dar, da. Scriitor bun.
ANDREEA: Și ce-ți place să scrii? Poezii, proză, editoriale?
BASIL: Îmi place să scriu. Cu poezia am ajuns într-un punct în care, probabil din cauza vârstei, văd poezie în chestiile din proză. Încerc să joc niște lucruri. Nu că nu îmi place poezia. Poezia o să îmi placă toată viața, mai ales Paul Verlaine și François Villon.
ANDREEA: Asta era următoare întrebare.
BASIL: Știu și tocmai de aia am încercat să o iau înainte.
ANDREEA: Să rămân eu fără întrebări.
BASIL: Nu, nu. Niciodată nu o să rămâi tu fără întrebări. Aia e clar. Ești genul de „ask a question, ask two questions, ask a million fucking questions”.
ANDREEA: Și proză? Ce-ți place să citești, ce-ți place să scrii?
BASIL: La proză locul 1 e Umberto Eco, pe care îl recitesc întotdeauna cu plăcere. Dacă ar fi să o iau așa, un fel de top, ar fi Umberto Eco, Salman Rushdie, Bruckner, Damian Stănoiu, dacă îți vine să crezi, ăla de-a scris despre cum petrec călugării, Truman Capote, Jake Arnott, toată generația beat americană, Victor Hugo.
ANDREEA: Deci cumva între clasici și comptemporani.
BASIL: Ahh și Miller bine-nțeles. Henry Miller care e Dumnezeu.
ANDREEA: Da.
BASIL: Și ar mai fi vreo câțiva…
ANDREEA: Unii dintre ei nu sunt chiar pentru toată lumea…
BASIL: Hai să-ți spun: scrisul nu e pentru toată lumea, scriitorii nu sunt pentru toată lumea. Depinde de mood, de cum te simți. E ca și cu muzica. Afară e drăguț, frumos și cald și toată lumea e veselă și tu asculți Type O Negative, s-a terminat filmul. Și toată lumea se joacă și volei pe plajă și tu asculți Slypknot sau chiar și Nine Inch Nails.
ANDREEA: Și de scris? Când scrii?
BASIL: Scriu așa, în funcție de cum îmi vine. Știi că am avut și probabil mai am reminiscențe dintr-o perioadă așa mai ciudată în viață și atunci … ai tendința să treci totul prin filtrul tău personal. Oricum totul e trecut prin filtrul tău personal. Dar atunci îți dai sufletul afară, vomiți altfel.
ANDREEA: Și nu ți-e frică în momentul în care îți dai sufletul afară că va veni cineva și îl va face ferfeliță?
BASIL: Să spună ce?
ANDREEA: Despre ce ai scris tu…
BASIL: Aici devine interesant. Nu mai e un interviu, devine un dialog. Pentru că și tu scrii și ție nu ți-e frică? Și dacă îți e frică de ce ți-e frică? Ce pot să îți facă?
ANDREEA: În momentul în care îți pui sufletul în cuvinte, e un risc pe care ți-l asumi, poate să vină cineva din exterior care citește ce ai scris și cumva să taie tot ce ai scris.
BASIL: Păi cu asta se ocupă o grămadă de oameni. Adică, o grămadă de oameni vor comenta. Nu știu cât de mulți mi-au spus în față că îi deranjează ce scriu. Majoritatea oamenilor sunt genul care vor sta de vorbă pe lateral, prin altă părți, se numește dacă vrei curajul de zi cu zi. Eventual îți vor scrie pe Facebook. Chiar îți voi da un exemplu. La un moment dat era un tip care nu mă suporta din motive personale, nu ținea de mine. Nu mă suporta pentru că îi luasem, din punctul lui de vedere, o chestie care credea el în imbecilitatea lui că îi aparține. Nimeni și nimic nu aparține nimănui. Ei, tipul ăsta nu mi-a scris mie clar. Nu, Doamne ferește! A scris pe wall-ul unei alte persoane care distribuise articolul. A comentat la altcineva, după care și-a și cerut scuze la acea persoană că poate nu trebuia să comenteze. Da, motherfucker nu trebuie să comentezi. Dar, așa ești tu. Omul se știe. Oricum va citi acest interviu: choke on your own two balls, motherfucker!
ANDREEA: Bine, lumea nu îți spune ție că are o problemă cu ceea ce scrii, pentru că ai și atitudinea…
BASIL: Dar ție îți spune? Nu. Și tu n-ai atitudinea… Tu ești așa mai flower-power, eu sunt mai hardcore-punk. Nu îți spune nimeni și nimeni nu îți va spune. Toată lumea va încerca, eventual, să te sape pe la spate, pe lateral.
ANDREEA: Suntem buni la asta. E cumva un sport național.
BASIL: Lașitatea e chestia care ne-a dus pe noi mai departe, ca nație. Dacă stai să o gândești. De ce crezi că noi n-am fost niciodată pașalâcuri cum a fost Ungaria sau Serbia? Pentru că pe ăia au crezut că îi pot îmblânzi. Nu i-au îmblânzit, poate pe unguri, dar pe sârbi niciodată ever. Pe noi nu trebuia, că noi eram gata îmblânziți, dar cu noi nu te legi la cap, noi te facem de bani de produse. Noi ciupim, suntem ciupitori.
ANDREEA: Și ne-a ajutat?
BASIL: Da, ne-a ajutat. Am reușit cumva să mergem înainte. Pentru că e o diferență mare, zic eu, între a trebui să stai capră sau a vrea să stai capră. Noi am stat capră înainte ca cineva să ne ceară că stăm capră. Asta e foarte important.
ANDREEA: Cumva am anticipat…
BASIL: Da, am anticipat și am participat în mod pasiv, prin aplecare.
Merge bine interviul ăsta nu? (pauză de râsete, absolut obligatorie) Ziceai că îmi vei pune ceva întrebări, ce credeai că mă topesc? Nu mă mai topesc. Mă topeam, dar de acum, gata!
ANDREEA: Și-atunci să revenim. O întrebare care tot revine în interviurile făcute de tine din ultima perioada: formă sau fond?
BASIL: Și formă și fond. Dar în primul rând fond.
ANDREEA: Și forma cât de mult contează?
BASIL: Contează. Hai să-ți spun, pentru că într-un final ești judecat pentru cum arăți, cum te plimbi, cum vorbești. Aia e prima impresie. Această primă impresie, oamenii nu prea au…
ANDREEA: … timp să-și facă și a doua impresie…
BASIL: Nici timp. Și mai e o chestie. Noi chiar credem că oamenii vor să ne disece, să vadă ce… Oamenii nu sunt interesați de asta. De exemplu, eu dacă voi fi așa cum vreau să fiu cu 10 kile mai slab, o să fiu mai plăcut ochiului, în sensul că nu trebuie să vezi panoramic, poți să vezi așa normal. Asta e. În fond și la urma urmei suntem tributari formei. Fondul vine după aia.
ANDREEA: Și câtă lume își mai face timp să stea să cunoască și fondul?
BASIL: Acum trebuie să îți și alegi oamenii cu care ai de-a face. Dacă mă interesează să fiu interesat doar de formă, atunci umblu în anume cercuri, dacă sunt interesat de fond umblu în alte cercuri. Eu cum nu umblu în niciun fel de cerc și am un pătrat la meu în care mă plimb…
ANDREEA: … și tăiat în triunghiuri….
BASIL: Da. Sunt multe triunghiuri. Nu prea am problema asta, pentru că sincer nu prea îmi pasă. Da, sunt și eu tributar formei. Adică dacă văd o femeie frumoasă sau un bărbat frumos sau un copil frumos ca să nu o dăm în lambada, un câine frumos, un tablou frumos…
ANDREEA: … ceva frumos…
BASIL: Ceva frumos. Da, îmi fuge ochiul încolo. E absolut normal.
ANDREEA: E firesc.
BASIL: Da, dar pe altă parte știi cum e îmi place și Vermeer, dar îmi place și Picasso. Despre care nu poți spune neapărat că e frumos. Hai să zicem că asta e prima chestie care îți sare în ochi. Îți sare în ochi capul pătrat a lu’ domnița aia, care are gura deasupra ochilor, și cu toate astea mie îmi spune ceva. Încerc să nu îmi spună din punctul de vedere a ceea ce e la modă acum. De exemplu, știi ce e la modă acum? Parfumuri arăbești. Trebuie să fie cu mult oud din ăla, dacă poți să te îmbăiezi cumva în oud. E foarte mișto, dar ăla există de 2 mii de ani.
ANDREEA: Moda asta se schimbă…
BASIL: Da. Aia nu înseamnă că nu îmi place, dar nu îmi place pentru că e la modă, ci o să îmi placă pentru că…
ANDREEA: … îți place.
BASIL: Punct. Cum îmi plăcea și acum 20 de ani un parfum de nișă care se cheamă Yatagan, care îmi place și acum. Nu l-aș purta pentru că nu îmi stă bine. Acum sunt într-o perioadă din cauza lu’ Tinu în perioada de parfumuri. Îmi plac parfumurile de nișă.
ANDREEA: Sunt mai speciale.
BASIL: Da. Nu din alea cu feromoni, pentru că le-au luat alții pe toate. Nu dau nume (dar, Marcel). Să-ți fie rușine, Marcel!
ANDREEA: Orice legătură cu realitatea este pur întâmplătoare. (încă o pauză de râsete) Să spunem că numele astea nu sunt adevărate…
BASIL: Nu, nu sunt adevărate. Pe unul îl cheamă altfel și pe celălalt exact la fel. Rușine 🙂
Bun. Să folosim „metoda Iordache” și să zic: altă întrebare?
ANDREEA: Altă întrebare, atunci. Dacă ar fi să te uiți la tine, cum te-ai caracteriza? Ce-ai spune tu despre tine?
BASIL: Aș spune: pe vremuri nu-mi plăcea tipul ăsta, dar începe să îmi placă. PUNCT. Aș spune că sunt un tip controversat.
ANDREEA: E greu să fii controversat?
BASIL: Mie mi-a venit mănușă. E greu de răspuns pentru că pentru că pe de o parte e dorința asta a mea de mulțumi pe toată lumea și a-i face pe toți fericiți, și alta să-mi păstrez al dracu de bine individualitatea care e cu totul și cu totul altceva. Și sunt într-o perioadă în care trebuie să îmi regândesc niște chestii legate de valorizare. Există o valoare a mea sau pe care mi-o dau alții? E exact aceeași chestie pe care o au toți artiștii: opera mea e bună pentru că știu eu că e bună sau pentru că place lumii sau că spune cineva ceva? Asta e o întrebare la care eu nu pot să spun în momentul de față că am un răspuns. Dar, până una alta…
ANDREEA: Cred că toți avem întrebarea asta. Dacă stai să te gândești, inclusiv din școală valoarea ta e dată de ceilalți. Dacă celălalt spune că ești suficient de bun și îți dă un calificativ…
BASIL: Da, îți dă o anumite chestie de calitate. Dar, știi că sunt pe exemple extreme, deci precis aș fi spus din nou ceva sexual și iar ziceau oamenii: „Iacătă-l pe nebun cum își face advertising pe căi neortodoxe”.
ANDREEA: Deci, nu e nici ușor, nici greu să fii controversat. Trebuie să ți se potrivească.
BASIL: E o ciudățenie aici. E o dihotomie. Sunt un oximoron. Pe de o parte vreau să fiu foarte private și pe de altă parte viața mea e destul de publică. Deci…
ANDREEA: Cumva și prin ceea ce scrii…
BASIL: Da, cumva a devenit extrem de publică. Dar, ca norocul că există destui de puțini oameni care înțeleg, la modul că pot să lege niște chestii…
ANDREEA: … din stânga și din dreapta și să facă niște conexiuni…
BASIL: Da. De exemplu, când va apare romanul la care scriu și tot scriu și tot apare ceva nou. Și nu știu, deci răspunsul este nu știu când îl termin, dar tot scriu la „751 de zile” și ceea ce începea ca o nuvelă despre o carte într-o carte, a devenit o chestie destul de ciudată care am putea spune că e o carte despre ficțiune personală sau realitate ficțională. Ciudat.
ANDREEA: Deci nu știu unde se va termina…
BASIL: Nu. Știu unde se va termina, dar nu știu cum se va termina.
ANDREEA: E cumva în desfășurare.
BASIL: O carte e un lucru viu. O carte ține foarte mult de starea pe care o ai. Eu în ultimele luni, în ultimul an, am fost depresat, distrus, praf-pulbere, bolnav, sănătos, calm, nervos, zen, după aia cu recăderi, cicluri care s-au întâlnit și tot se întâlnesc. Deci, I don’t know yet.
ANDREEA: Interesant…
BASIL: Aia știu sigur că va fi interesant și o voi marcheta foarte șmecher. Vom vedea. Răbdare...
ANDREEA: … și tutun…
BASIL: … de calitate. Tutunul este ceva grav sănătății.
ANDREEA: Și asta a fost prima parte…
BASIL: Gata! Sunt Basil Mureșan și GATA!
ANDREEA: Ajunge pe azi!
BASIL: Ceau, pa! 🙂
