V-am promis că vom continua seria dialogurilor cu Basil N. Mureșan și o facem. De data asta am avut o idee cumva inedită. I-am propus să venim fiecare cu câte cinci întrebări și să jucăm: Cinci contra cinci. Așadar, într-o aproape dimineață spre prânz, de septembrie rece ne-am văzut la una din cafenelele mele preferate, ne-am luat câte o licoare magică și extrem de necesară pentru trezie, pe această cale țin să îi mulțumesc în mod special lui Vince că ne-a adus CAFEA în Arad , și am dat start discuției. Fără momente de încălzire, am intrat direct în joc. Ce-a ieșit? Cam ce veți citi, despre noi, simplu și direct.
Sunt Basil Mureșan și pot să fiu și o scârbă.
Sunt Andreea și nu pot să fiu o scârbă.
Nu încă…
Bun, deci avem cinci întrebări.
BASIL: Deja începi cu întrebările? Așa vrei tu?
ANDREEA: Da.
BASIL: Bine. Hai să vedem.
Deci pe masă sunt cinci bilete și ohh, ohhh ce întrebare. Sunt cinci bilețele și am luat unul, din ciclul pick one.
ANDREEA: Ar trebui să fie niște întrebări bune.
BASIL: Da, întrebările sunt bune, răspunsurile vor lăsa de dorit. Deci îmi cer scuze de acum. Deci:
MOARTEA. CAPĂTULUI DRUMULUI SAU MAI E CEVA DUPĂ?
Eu cred că există ceva după și pe un criteriu logic, nu religios, nu de credință. Ci un criteriu logic. Înmagazinăm foarte multe chestii, foarte multă energie, foarte multă amintiri. Universul merge pe eficiență, ar fi ineficient să pierzi chestia asta. Cu toate că din alt punct de vedere îți dă o anume importanță care la mărimea Universului nu o ai pentru că tu nu ești nici măcar un fir de nisip, ești nada. Dar noi calculăm lucrurile altfel. Deci răspunsul va fi DA, cred că există ceva după aceea, chiar dacă sunt cumva ateu dar gnostic, nu iluminat ci luminat. E o diferență mare. Iluminat e dacă îți bagă unul lanterna în ureche și îți luminează ochișorii și gurița, luminat e altceva, înseamnă că trebuie să fucking citești mult și la momentul potrivit și să nu ai creierul…
ANDREEA: Și să înțelegi ce citești.
BASIL: Da, chiar vorbeam cu o prietenă de-a mea despre ideea că sunt o grămadă de oameni care pot să citească și să înmagazineze mult, dar numai într-un stadiu. Nu pot să exprime, nu pot să își îmbunătățească nici măcar vocabularul. Rămân acolo. În general dacă citești Dostoevsky la 35 de ani îl citești degeaba. Sau Umberto Eco la 12 ani. You’re gonna be fucked up. Sau Bruckner oricând.. Ahh, ba nu. Coehlo și Osho. Mai ales Osho. Osho e noul meu prieten.
ANDREEA: Așa? Ți-ai făcut un nou prieten?
BASIL: Da, da.
ANDREEA: Cu multe citate motivaționale.
BASIL: Da. Deci o dată la 10 ani apare câte un căcănar din ăsta care bate câmpii și toată lumea se excită, mai ales doamnele. Aș putea spune că se umectează când aud citate…
ANDREEA: … ziceri…
BASIL: Da. Ziceri din alea din puțul gândirii, în general oamenii care merg doar pe citate sunt oamenii care nu au o bază sau dacă au o bază au o bază foarte fragilă.
ANDREEA: Nici măcar nu caută să vadă dacă citatele sunt de unde trebuie sau nu…
BASIL: Nu, n-au nicio problemă.
ANDREEA: Adică, dacă a fost distribuit pe Facebook…
BASIL: Absolut sigur, dacă e pe Facebook sigur e adevărat. De aia eu îmi fac acum „mea pulpa” cum se zice și spun că în primul nostru dialog am uitat să salut un filosof adevărat din Arad se numește Ninel. Ceau Ninel, te salut și îți doresc tot binele din lume pentru că îl meriți.
Să trecem la a doua întrebare.
CÂTE ȘANSE MERITĂ UN OM ?
Asta a fost direcționată așa către mine, având în vedere că ne știm bine. Depinde de om în primul rând, de cel care oferă șansa și la fel depinde de reciever. Majoritatea oamenilor merită șanse. Oamenii greșesc și e absolut normal să greșească.
Asta e o chestie grea, grea de tot.
ANDREEA: Toată lumea mai greșește. Acum depinde cât de mult și pe ce nivel.
BASIL: Nivelul e o chestie subiectivă. Adică Poți să iubești o femeie foarte mult și aia să te înșele și tu să o ierți pentru că o iubești. Sau poți să ții la o femeie, am auzit de un prieten, care efectiv se mută cu altul și tu îi dai în continuare, nu neapărat o șansă, ci așa o semi-șansă, îi lași o ușă întredeschisă.
[… scurtă pauză întrucât în local se auzeau zgomote muncitorești bruiante și extrem de puternice]
… Poți să dai șanse și e bine să dai șanse. Știi care e momentul în care nu mai trebuie să dai șanse? Când omul ăla consideră că ești prost și șansele i se cuvin. Omul trebuie să fie recunoscător pentru orice șansă care i se dă. De aia eu mulțumesc după ce fac sex. E o șansă care mi s-a oferit, să mă fac de râs. Ahh, nu m-am făcut. Super tare!
ANDREEA: E și mai bine, nu?
BASIL: E absolut extraordinar! E important să fii recunoscător. E important să îți dai seama cât de rare sunt șanse, mai ales a doua șansă sau a treia șansă.
ANDREEA: Cred că a doua șansa e cea mai greu de dat…
BASIL: Noi mergem pe o idee creștină pe datul de șanse. Evreii nu prea dau șanse. Acolo e una și…
ANDREEA: Sau e albă sau e neagră.
BASIL: Noi suntem îmblânziți din punctul ăsta de vedere și e bine, cred că e o fază de umanitate. Oamenii greșesc pentru că sunt imperfecți. Și e foarte bine să greșească dacă învață ceva din greșelile lor. Din păcate, o grămadă de oameni nu învață nimic din nimic. Din punctul meu de vedere oamenii aceia nu merită o a doua șansă, o a treia șansă sau o a „n”-a șansă. Sunt oameni care fac greșeli tot timpul, dar învață din ele și ăia merită oricâte șanse. Pentru că în fond și la urma urmei, existența e despre dragoste și despre grijă și a da șansă înseamnă să ai grijă de cineva.
ANDREEA: Câtă grijă?
BASIL: Oricâtă, deoarece aș minți să spun că există o limită a grijei. Există limita aia când omul te ia de prost, dar aia nu e mai problema neapărat a ta e și problema lui, înseamnă că omul e de căcat. Așa se cheamă: oameni de căcat. Sunt și din ăștia. La fel și oamenii care nu își asumă greșelile. Eu sunt unul dintre ăia care nu și-a asumat toate greșelile lui, dar viața m-a făcut să îmi asum. Așa mi-a zis viața: Fuck you, Basil! Ia de-aici!
Să vedem a treia întrebare:
CE ESTE SUFLETUL?
Ce-i cu întrebările astea, Andreea? Deci pe bune, what the fuck happened?
ANDREEA: Data trecută ai zis că doar atât? Acum am zis să plusez..
BASIL: Ahh, da, acum vrei să fii tu aia care zice „doar atât” ca să îmi dea mie prost pe portofoliu.
[scurtă pauză de râsete]
Nu știu sufletul e o chestie atât de greu de… Trebuia să întrebi un filosof sau un pictor, atenție,,. nu un zugrav. Sufletul, din punctul meu de vedere e totul. Restul sunt mici scăpărări, dar lumina vine de la suflet și steluțele alea mici sunt restul chestiilor. Dar eu sunt un tip așa care țin așa la fazele astea cu sufletul, sunt construit în jurul sufletului.
ANDREEA: Și eu cred la fel.
BASIL: La cum sunt construit pare-se că am un suflet mare..
[râsete, râsete, râsete]
ANDREEA: … cuantificat…
BASIL: Da, da, cuantificat. Tu pe de altă parte, tu care ai un metru și-un pic…
ANDREEA: … și-un șnițel…
BASIL: Și 30 de kile, îți dai seama că avem o problemă. Dar uite tu de exemplu, tu toată ești suflet. Tu chiar ești o persoană pe care eu chiar sunt onorat și fericit să cunosc oameni cu suflet. Tu ești un suflet mare. O mai iei așa în stânga, în dreapta. Ca și mine, ca și the guy next door.
Mie mi-e frică de oamenii ăia fără suflet pentru că există. Oamenii care trăiesc numai pentru ei. Deși e bine să trăiești în primul rând pentru tine. Dar există oameni care nu au suflet, oameni care fac rău voit.
ANDREEA: Da, on a daily basis.
BASIL: Da. Eu am cunoscut oameni din ăștia și pot spune că îmi pare bine că i-am cunoscut pentru că mi-am dat seama cum nu ar trebui să fie oamenii. E bine să cunoști și antagonii. E bai doar dacă-i iubești. Aia e o problemă, pentru că atunci… Sufletul e o chestie din care dai tot timpul bucăți până rămâi fără el. De aia sunt atât de mulți bătrâni triști.
ANDREEA: Da. Am scris la un moment dat, că părerea mea e că din suflet îți dai așa câte o parte din el și partea care o dai, nu se mai întoarce.
BASIL: Nu se mai întoarce. Șmecheria ar fi să iei din partea cealaltă. Să faci un fel switch.
ANDREEA: Și dacă nu găsești…
BASIL: … ai terminat-o…
ANDREEA: … rămâne un gol acolo…
BASIL: … care nu se umple niciodată.
Bun ăsta e un moment liric. Și aici e un moment în care cititoarele ar trebui să se umecteze la ochi.
Hai să vedem a patra întrebare.
Uaa asta-i lungă … în sensul că întrebarea…
DACĂ AR FI SĂ ȚI SE ÎMPLINEASCĂ CEA MAI MARE DORINȚĂ, CARE AR FI ȘI DE CE?
Uaaaaauuuu…
Ohhooo..
Prima chestia știi care e…
ANDREEA: Nu zi și tu din alea că aș vrea să pot să am o dorință în fiecare zi…
BASIL: Ar fi o chestie minunată. Să am o dorință pe oră, fuck it. Prima chestie e că nu știu care e cea mai mare dorință.
ANDREEA: În momentul ăsta care ar fi?
BASIL: Să fac pace … cu mine.
ANDREEA: Credeam că în lume…
BASIL: Nu, nu.,..
ANDREEA: Nu suntem la Miss..
BASIL: Mi-s mândră că mi-s Miss și din astea.. Nu. Cred că să fac pace cu mine pentru că dacă fac pace cu mine fac pace și cu lumea. Pe de altă parte un Basil pașnic e un Basil îmblânzit, un Basil îmblânzit e un Basil plictisitor, un Basil plictisitor e un Basil singur. Și mie cel mai frică în lumea asta mi-a fost de singurătate. Și-acum mi-e frică de singurătatea aia… ca norocul că nu o am. Am cu cine vorbi, am oameni buni și mișto de tot în jurul meu, cu care pot să schimb idei și sentimente, și da, în unele cazuri și fluide. Dar, asta e o altă poveste…
ANDREEA: Fluide, adică vreo sticlă de vin…
BASIL: Da, la aia ne refeream. Un Zacapa, în fine. Cred că ideea de cea mai mare dorință e greșită per se, din start. Știi cum e bancul ăla absolut idiot, dar minunat care spune că: Cercetătorii britanici după mult timp și-au dat seama ce îți doresc femeile, dar ele s-au răzgândit.
ANDREEA: Daaaaa…
BASIL: Cam așa e și cu cea mai mare dorință. Când aveam 19 ani, cea mai mare dorință a mea era clar să am un Mercedes 230 coupe cabriolet.
ANDREEA: Culoarea?
BASIL: Crem, fără discuție. Nu mi s-a întâmplat. Am avut un BMW pe care l-a chemat Gregg Trude și m-a ținut trei săptămâni. Ca orice minune, astea țin puțin: 3 zile, 3 săptămâni.
ANDREEA: Cu derivat de 3.
BASIL: La mine cu e cu derivat de 3 pare-se. Și nu merge. Chestia cu Sfânta Treime merge doar în religie. În rest are tendința să apară entropia, știi?
ANDREEA: Da.
BASIL: Și totul se duce și anume Dracului. După aia reconstruiești. Cea mai mare dorință, sincer, cred că asta e, cu pacea cu mine. Dacă reușesc să fac pace cu mine și să ajung să pot să mă uit în oglindă și nu să îmi placă să văd carcasa, ci să îmi placă să văd conținutul și să zic, măh, sunt okay cu asta. Sunt okay cu eu așa greșit, strâmb și hai să spunem ciudat și să merg înainte, e okay. Dar să rămân, Deci aici e o dorință din asta complexă formată din mai multe dorințe. Și ideea de top. Cea mai bună mâncare, cel mai bun futai, cea mai bună muie. Nu știu whatever. Cea mai bună conversație, cel mai bun prieten, deci mă sperie.
ANDREEA: Apropo de dorințe eu cred că avem cumva, hai să nu zic la o decadă, ci la anumite intervale din viață se schimbă. Într-o anumită perioadă poți avea anumite dorințe, apoi altele. Acum, cum ai zis tu, poți să îți dorești să faci pace cu tine…
BASIL: Da, acum sunt pe făcut pace. Am început să nu mai gândesc rău despre anume lucruri și să accept că se întâmplă și că s-au întâmplat.
ANDREEA: Să te vindeci?
BASIL: Nu. Aia cu vindecatul e altceva. Durează. Vindecatul nu e ca [pocnește din degete]. Nu vine nimeni să îți pună plasture. Dar vom vorbi în curând despre vindere, zic eu…
Bun, hai să vedem ultima întrebare.
CARE ESTE CEA MAI FRUMOASĂ ȘI CEA MAI TERIFIANTĂ AMINTIRE DIN COPILĂRIE?
ANDREEA: Sper că nu aceeași …
BASIL: Ar fi dureros.
Cea mai frumoasă.
Eu am avut o copilărie faină în mare parte la bunici, în același timp am avut o copilărie și o adolescență infectă, o pre-adolescență infectă la liceu. Probabil cea mai frumoasă amintire din copilărie pe care o am, sau care îmi vine acum în minte, este una din multele dimineți la bunici, când mă trezea bunica la ora 8:00, eram la Gurahonț la bunica, și beam lapte de bivoliță și mâncam ouă ochiuri și era soare și îmi făcea extraordinar de multă plăcere pentru că știam că va veni o zi de joacă și va veni o zi frumoasă. Și oamenii erau buni pe vremea aia, din punctul meu de vedere și în mintea mea.
Cea mai terifiantă amintire din copilărie este…
Este că aveam vreo 7-8 ani și copiii de pe strada mea voiau să joace fotbal și se certau că nimeni nu mă voia.
ANDREEA: Erai ultimul ales…
BASIL: Eram ăla de care toată lumea voia să scape de el și asta e o chestie care m-a urmărit foarte mult timp. Și acum că mi-am amintit mă trec fiori, îmi dă o stare.
Astea sunt amintirile care îmi vin acum.
Ar mai fi altele, mai frumoase, mai urâte. Astea mi le-am amintit acum.
ANDREEA: Băiatul din Vlaicu mai este în spatele tău?
BASIL: Da, băiatul din Vlaicu va fi tot timpul în spatele meu, adică nu la propriu că nu îl car în spate. Eu am venit în Vlaicu pe când aveam 13 ani, am venit din Aradul Nou, un cartier nemțesc unde oamenii erau blânzi și mâncau…
ANDREEA: Eu stau de peste 30 de ani în Aradul nou.
BASIL: Bine, acum nu mai este un cartier blând. Și tu stai în zona hardcore a Aradului Nou.
ANDREEA: Noroc că n-am stat prea mult pe acasă.
BASIL: Păi da. Tu ești dusă de acasă. În sensul bun.
Vlaicu pe vremea lui Ceaușescu însemna survival skills, atât. Și eu eram o dihotomie, cum sunt și acum. Atunci eram copilul care învăța foarte bine, și nu doar că învăța dar încerca să afle tot felul de lucruri. Aici cu învățatul am eu o problemă cu școala românească, unde ți se toarnă cu tolcerul tot felul de chestii de care nu ai nevoie, și nu se ocupă de spre exemplu dezvoltarea ta emoțională care e extraordinar de importantă în viața de zi cu zi, pentru că de fapt și acolo e cu top. Cel mai bun din clasă, premiul I cu coroniță, olimpiadă. E important, crește stima de sine, dar ajungi fucking teacher’s pet.
ANDREEA: Da.
BASIL: Că în fond și la urma urmei nota ți-o dă profesorul. Și dacă tu ai o față care profesorului nu îi place…
ANDREEA: … e greu să demonstrezi…
BASIL: … și cui să demonstrezi. Bun, știu niște noțiuni. Uite, mie îmi place poate uite vezi coloana asta [uitându-ne amândoi la o imitație de coloană din local] Mie poate îmi place, ție nu. Fiecare are dreptatea lui. Dacă vine cineva și spune, trebuie să îți placă coloana asta.
ANDREEA: Cu siguranță nu îți va plăcea.
BASIL: Nu neapărat. Dar trebuie să vii argumentat. Uite vezi pot să îți spun din rotonda de sus că e o chestie ionică, nu romanică, deci un pic mai veche. E mai exact o copie după Panteonul grecesc. Poate să îți placă sau nu, dar argumentează. Ceea ce se numește dialog și în școala românească nu există neapărat. Ceea ce nu am copii, nu am obiceiuri din astea. Ai tu.
ANDREEA: Să fie bine.
BASIL: Da, copilul din Vlaicu există. Asta era o chestie. Pe de o parte eu învățam bine, pe de altă parte trebuia să mă descurc, să supraviețuiesc într-o lume unde veneau și îți dădeau în cap pe stradă pentru că așa era. Oamenii nu aveau modalități de distracție, erau ignoranți și atunci distracția era să te bați. Și am ajuns să mă bat, bine. Prima dată am luat bătaie, foarte multă bătaie. După aia am început să dau, a început să îmi placă. Andrei Ando are niște amintiri foarte dure din copilărie cu mine. Îmi cer scuze pe calea asta, copilului Andrei Ando.
ANDREEA: Eu atât.
BASIL: E bine 🙂
Hai să pun și eu acum cinci întrebări.
CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE RELAȚIA CU PĂRINȚII?
ANDREEA: Foarte importantă, dar te marchează în dezvoltare, în felul în care vei vedea după aceea anumite probleme. Și acum având și eu copii, și gândindu-mă și la mine când eram copil, pot să spun că un copil vede în părinții lui cumva „toată lumea”. Pentru el bun există, prieteni, grădiniță, școală, alte persoane implicate, dar la final dimineața, seara, noaptea, „toată lumea” se reduce la părinții lui. Modul în care poți cumva să ai o relație cu copilul să fie și constructivă pentru el. Eu sunt cumva împotriva curentului mai modern de libertăți absolute.
BASIL: Deci ești un părinte autoritar?
ANDREEA: Când e nevoie. Cred că un copil are nevoie de reguli și are nevoie pentru că el se simte în siguranță. Copiii mei au, aproximativ 6 și 4 ani..
BASIL: Să-ți trăiască!
ANDREEA: Mersi.
BASIL: Apropo, îs niște prunci faini! Ăla mic are un zâmbet de nu-i adevărat.
ANDREEA: El e pe șmecherii, un combinator.
BASIL: Îți dai seama că e pe sufletul meu.
ANDREEA: Deci, cumva ei au nevoie de reguli pentru că se simt în siguranță. Ei știu că dacă urmează anumite reguli, un cadru pe care tu îl oferi sunt în siguranță și nu li se va întâmpla nimic. În momentul în care mai cresc, chiar și acum pot să aleagă, le dau opțiuni în anumite situații, dar să îi dai libertatea unui copil la vârsta asta să aleagă orice, e mult prea mult pentru el.
BASIL: El până la 8 ani sau 10 ani am înțeles că și le ia de la părinți.
ANDREEA: Da. Să îi dau la copilul de aproape 4 ani opțiunea să își aleagă hainele sau ce vrea să mănânce sau…
BASIL: …dacă vrea să meargă la grădiniță…
ANDREEA: Exact. Să îți dau un alt exemplu. Un copil dus la grădiniță la 1 an și câteva luni și părintele a spus nu știu dacă va rămâne azi la grădiniță și l-a pus pe copil să aleagă, întrebându-l: Oare vrei să rămâi la grădiniță sau vrei să stai cu mine. Adică, un copil tot timpul va alege să stea acasă cu părinții, că e așa e firesc.
BASIL: Eu cunosc oameni cu care n-ar vrea copiii să stea, dar nu intrăm în detalii.
ANDREEA: Zic și eu în cazuri normale.
BASIL: Nu belgieni, sunt cetățeni români. Uite, Dincă de exemplu.
ANDREEA: Una peste alta relația cu părinții e foarte importantă și sper cumva să reușesc să fiu acolo pentru copil când are nevoie, să nu îl traumatizez prea mult.
BASIL: Tu înțelegi și realizezi că vei greși la niște faze.
ANDREEA: Cu siguranță. Cu siguranță când va avea 30 de ani îmi va spune că uite ce i-am făcut și merge la psiholog să îl pună în regulă. Sper ca una peste alta, greșelile să fie mai puține decât lucrurile bune pe care le vom dezvolta.
BASIL: Okay. Hai o altă întrebare.
ESTE SPERANȚA UN EȘEC NEDESCOPERIT SAU E PUR ȘI SIMPLU SPERANȚĂ?
ANDREEA: Da… O întrebare bună.
BASIL: Mulțumesc, mulțumesc.
ANDREEA: Eu sunt persoana care își face speranțe la orice. De la faptul că vorbesc să mă întâlnesc cu cineva la o cafea…
BASIL: E o speranță? E un fapt?
ANDREEA: E o speranță….
BASIL: … că vei bea o cafea bună.
ANDREEA: Da. Dacă nu ne întâlnim n-aș spune că sunt neapărat dezamăgit dar am așa o senzație de…
BASIL: Câr-mâr, așa-i zice.
ANDREEA: Da, un fel de meah. E important să ai speranță, acum depinde în ce îți investești speranța. Cumva ca și șansele astea pe care le dai. Și speranțele, pentru ce ți le faci? La final să ne facem speranțe și tot noi avem de tras dacă nu se concretizează.
BASIL: E mai bine fără speranță, atunci?
ANDREEA: Nu! Eu n-aș putea. Bine, acum eu sunt o romantică.
BASIL: Bine, romanticii știi că ei sperau dar știau clar că totul se duce dracului, la ei lucrurile erau clare.
ANDREEA: Am speranță și cred că e bine să ai speranță,
BASIL: Vezi, de aia a apărut simbolismul. Simbolismul a apărut ca și curent pentru că nu se mai putea cu ăștia. Avem speranțe și se duc dracului. Let’s all gonna fucking die. Și au venit ăștia și au zis, numai, gata! Futeți-vă toți! Să fie o iubire universală! Să fie bine ca să nu fie rău.
ANDREEA: Una peste alta, întotdeauna dacă îți faci speranță și nu se concretizează vei fi dezamăgit, dar pe de altă parte eu nu pot să trăiesc fără speranțe, pe anumite direcții, pe anumite planuri.
BASIL: Deci își faci planuri…
ANDREEA: Relativ…
BASIL: Tu știi că de fiecare dată când îți faci planuri, Dumnezeu râde, așa se zice.
ANDREEA: Da și nu se îndeplinesc.
BASIL: Acum nu vreau să intru în detalii, dar lucruri de astea se întâmplă.
ANDREEA: Le fac dar le țin pentru minte. 🙂
BASIL: Da, să nu știe Șefu’! Și eu de când am aflat că Dumnezeu vede tot fac duș cu lumina stinsă, să nu îl sperii.
A treia întrebare.
DACĂ AR FI SĂ TRĂIEȘTI ÎNTR-O EPOCĂ ÎN CE EPOCĂ AI VREA SĂ TRĂIEȘTI?
ANDREEA: În Renaștere.
BASIL: În Renaștere? Te rog frumos spune-mi de ce, că Renașterea înseamnă o grămadă de chestii.
ANDREEA: Știu gunoi aruncat pe stradă și multă mizerie și boli…
BASIL: Bun, aia am înțeles. Dar în afară de asta, Renașterea însemnă această Revoluție neo-clasică…
ANDREEA: Și curtezane…
BASIL: Asta la mine sună. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în Veneția în 1570, vai Doamne, Maica Domnului.
ANDREEA: Puntea Suspinelor…
BASIL: Eu merg la alte locuri în care se suspină și altfel.
ANDREEA: Din toate perioadele istorice, Renașterea m-a fascinat cel mai mult, mi-a stârnit curiozitatea, m-a făcut să vreau să citesc mai mult și nu neapărat ce s-a scris în perioada aia și ce s-a scris despre perioada aceea.
BASIL: Dar vezi că ce s-a scris despre perioada aceea trece prin ochiul privitorului sau o gânditorului și s-ar putea…
ANDREEA: It’s a risk!
BASIL: Dacă vrei scriitor de Renaștere, citește Machiavelli. Machiavelli e scriitorul prin excelență, cu toate că Dante Aligheri e scriitorul pre-renascentist.
ANDREEA: E clar că dacă citești mult despre o perioadă, după cum ți-am zis am citit și multă literatură și cărți despre viața celor din acea perioadă, și asta a făcut ca prima dată când am ajuns la Veneția să fiu foarte dezamăgită.
BASIL: Nu ai cum să nu fii dezamăgit de Italia. Italia e o țară care dezamăgește prin foarte multe și în același timp e o amăgire extraordinară. E Sfântul Graal. Pentru mine, Vaticanul e șocant.
ANDREEA: Mi-a plăcut Florența, mi-a plăcut alte orașe.
BASIL: Și ce nu ți-a plăcut la Veneția?
ANDREEA: Mizeria. Am fost într-o perioadă în care puțea îngrozitor. Cumva în momentul în care am ajuns…
BASIL: Te-ai dus cu gondola?
ANDREEA: Da.
BASIL: O chestie atât de previzibilă, să mergi cu gondola.
ANDREEA: Nu mi-a plăcut la Veneția pentru că….
BASIL: E cafeaua 20 de euro…
ANDREEA: Eu m-am dus cu sandwichuri de acasă.
BASIL: Eu nu.
ANDREEA: Mi-a plăcut în Veneția partea de digurile dinspre mare. Dar în rest, foarte aglomerat, foarte mulți turiști.
BASIL: Prea mult. Uite am fost anul trecut într-un oraș în Croația care se numește Zadar unde există turiști dar nu atât de mulți și e absolut spectaculos, e un fel de Veneție.
ANDREEA: Poate că așteptările mele erau mult prea mari vis-a-vis de ceea ce ar trebui să fie Veneția. Vis-a-vis de ce mi-am conturat eu în capul meu…
BASIL: Speranțele tale…
ANDREEA: Exact, marile speranțe. Am mai fost după aceea încă de 2 ori, dar la fel. După aceea chiar dacă a fost mai bine nu a fost ceea ce mă așteptam eu. În schimb Parisul mi-a plăcut.
BASIL: Da și mie, Parisul mi se pare un oraș…
ANDREEA: Cu toate suburbiile, cu toate…
BASIL: Eu am pornit foarte reticent în ceea ce înseamnă Paris, dar a fost cu totul și cu totul deosebit, cu Rue de Kléber. Acel Paris care mi-a intrat la inimă, cafeaua băută la Petit Palais.
ANDREEA: Clătitele cu ciocolată și banane de lângă Turnul Eiffel.
BASIL: Din alea nu am mâncat, dar am mâncat la o chestie numită Copernicus și am mâncat extraordinar de bine. Francezii au o bucătărie foarte ciudată, dar foarte bună.
ANDREEA: Aș merge pe Valea Loarei. Acolo nu am fost…
BASIL: Nici eu.
Bun, mai avem două întrebări.
DUMNEZEU sau DIAVOL?
ANDREEA: Referitor la ce? La mine?
BASIL: Nu, Doamne ferește.
ANDREEA: Așa în general, dacă există?
BASIL: Mă refeream în sensul al cui e Pământul acum al lui Dumnezeu sau al Diavolului?
ANDREEA: Cred că e un melange. Suntem cumva ca într-un Purgatoriu.
BASIL: Purgatoriu e un fel de hol cu două uși.
ANDREEA: Da, nu suntem foarte deciși. Sincer, nu m-am gândit niciodată la întrebarea asta. Simt că există un melange, o combinație, nu există nici locuri unde se face doar bine și nici locuri unde se face doar rău. Și în principal împărțirea foarte strictă în alb și negru nu sunt neapărat adepta idee acesteia. Per total lumea…
BASIL: … lumea pe care o percepem noi, pentru că aici e vorba de tine, experiența și călătoria ta.
ANDREEA: Cred că cumva drumul meu încerc să îl fac să fie al meu. Fără să mă gândesc că neapărat ceea ce fac poate fi văzut ca bun sau rău, ca și parte diavolească sau dumnezeiască.
BASIL: Cunoști conceptul de „calea împărătească”?
ANDREEA: Nu.
BASIL: E o chestie pe care o scrisă un tip foarte deștept, un exeget ortodox, Pseudo-Dionisie Areopagitul prin 570 aproximativ. Zicea că omul trebuie să dea și Diavolului și lui Dumnezeu, el trebuie să meargă undeva la mijloc și să-și dea tainul în toate părțile.
ANDREEA: La fel văd și eu. Nu văd în lumea sau să spun în oamenii din jurul meu, exclusiv doar răutate sau doar bine-facere, nu cred că există așa o împărțire foarte drastică între bine și rău când vine vorba de ființa umană, evident excluzând criminalii și excepțiile.
BASIL: Da, chiar și acolo.
ANDREEA: Apropo de subiectul criminalilor, în ultima carte pe care am citit-o a lui Capote avea la un un moment dat un interviu cu un criminal condamnat la moarte.
BASIL: Cunosc cartea.
ANDREEA: Și l-a întrebat de ce a omorît niște oameni nevinovați. Și criminalul a întrebat: de unde știi că erau nevinovați?
BASIL: Pe de altă parte și el putea fi întrebat dar tu cine ești ca să hotărăști, ce fel de instanță morală ești.
ANDREEA: Exact.
BASIL: Bun, ultima întrebare din ciclul meu de 5.
FERICIT SAU MULȚUMIT?
ANDREEA: Nu cred că putem fi fericiți tot timpul. Cred că fericirea o simțim la anumite cicluri, anumite intervale, și e o chestie foarte scurtă care nu poate fi simțită tot timpul.
BASIL: Deci când cineva îți spune cum se întâmplă la o nuntă, el către ea: voi face totul ca să te fac tot timpul fericită, e o minciună din start?
ANDREEA: Da. Nu poți face pe cineva fericit tot timpul.
BASIL: Deci tu ca femeie te măriți cu un mincinos. Tu știi din start.
ANDREEA: Din fericire soțul meu s-a abținut de la astfel de declarații…
BASIL: Soțul tău e un tip mișto.
Și mulțumirea?
ANDREEA: Cred că mai degrabă să fim mulțumiți cu noi, cu ceea ce facem, să nu ne facem foarte multe reproșuri. Să avem o mulțumire vis-a-vis de drumul nostru pe care încercăm să îl urmăm. Dar, nu cred că poți fi fericit tot timpul. Nu poți să fii tot timpul exact ca un copil când își desface cadourile de Crăciun.
BASIL: Mie mi se întâmplă chestia asta când desfac cadourile de Crăciun.
ANDREEA: Acela e un moment. Dar nu poți să fi fericit în continuu. Cred că ai avea o problemă…
BASIL: … o problemă mare dacă ești fericit tot timpul…
ANDREEA: Și nici nu pot să spun că atingi fericirea, că nu e un vârf de munte. Gata, am ajuns acolo, am atins fericirea, o luăm, o împachetăm, o ducem acasă și avem fericire. Fericirea e cumva a fiecăruia, pentru că acolo unde simt eu fericire poate tu nu simți.
BASIL: De exemplu tu nu ești fericită când vezi filme ungurești, eu sunt.
ANDREEA: Depinde de film. [râsete]
Cred că mai degrabă putem spune că am putea fi mulțumiți pentru o perioadă mai îndelungată de timp, decât dacă suntem fericiți. Putem fi bucuroși, să aducem bucurie…
BASIL: … un fel de Kinder, ai și ciocolată, ai și jucărie.
ANDREEA: Ideal ca jucăria să nu se fută din prima.
BASIL: Decât dacă-i chinezească.
ANDREEA: Bun, ăștia am fost noi!
BASIL: Data viitoare vom vorbi despre alte chestii interesante, zic eu. Una dintre ele va fi vinovăția, dar vedem.
Ea e Andreea, eu sunt Basil și tocmai am avut un dialog.
ANDREEA: Să ne fie de bine.
