Despre prietenie, amiciție și cunoștințe putem scrie la infinit, am putea chiar dezbate termenii pe definiții și să facem referiri la filosofi care și-au sfărmat creierii pentru a găsi explicații. Dar nu, o să mă refer azi la termenul nostru de prietenie. Avem atât de multe prietenii virtuale, de la mai mult ca popularul facebook unde toată lumea e prieten cu toată lumea, unde ai mii de urmăritori și alte câteva mii de amici. Totul începe cu o cerere de prietenie și apoi, dacă tu ca bun-creștin și utilizator de facebook care ești, o accepți, ei bine de acolo e gata: s-a legat prietenia. E drept, mai apar voci acum, mai câteva citate, cum că de fapt totul e virtual. Da, avem prietenii atât de fake încât mi-e teamă că însuși termenul de prietenie și-a schimbat sensul.
Am uitat cum e să fim prieteni în viața reală. Ne rezumăm la reacții în online, câteva inimioare sau like-uri, câteva comentarii și vreo două melodii cu mesaj. Atât. Asta e tot ce a ajuns să mai însemne prietenia în zilele noastre. Poate mai avem vreo câțiva friends cu care schimbăm mesaje zilnice de complezență, un „bună-dimineața” sau „noapte-bună”, dar cam atât. Am transferat relațiile inter-umane pe paginile de socializare, le-am virtualizat și le-am pierdut de fapt valoarea reală. Și ai putea spune că pur și simplu nu mai avem timp, dar nu, nu e asta. Pur și simplu nu ne mai facem timp. Un telefon, ar fi un prim pas, dar nu îl mai dăm nici pe acela. Ne preocupăm artificial de cei din jurul nostru și reacționăm doar atunci când ne stârnesc milă. Am ajuns să degradăm relațiile inter-umane, să le virtualizăm la fel ca viața pe care ne-o imaginăm că o ducem prin postările de pe rețelele online.
Dar cum rămâne cu prietenii? Cu oamenii ăia pe care îi poți suna la orice oră din zi sau din noapte și știi că îți vor răspunde? Cum rămâne la persoana aia pe care ar trebui să o poți trece pe un formular de urgență, în caz de… ? Cum rămâne cu ei? Păi nu mai sunt… Pentru că am uitat oamenii reali în disperarea noastră de a deveni cât mai populai în mediul virtual. În speranța că putem deveni influenceri, trend-settleri sau mai știu eu ce voci importante, am uitat de fapt de OAMENII de lângă noi.
Personal sunt omul care CREDE în oameni, care le dă o șansă tuturor, care îți va întinde o mână de ajutor pentru că dacă pot să te ajut o voi face. Și nu zic că ar trebui să existe o reciprocitate, nu zic că îmi ești dator în vreun fel, zic că poate din când în când ar trebui să îți rupi și tu 5 minute din viața ta pentru un telefon, pentru un mesaj și o cafea. Pentru că DA, eu te voi ajuta oricând mi-o vei cere – e felul meu de a fi și mi-am promis că nu voi lăsa viața, societatea și ura să mă schimbe, dar chiar dacă o voi face în ochii mei nu vei mai găsi speranța cu care te-am obișnuit. Când mă întrebi de ce nu mai sunt atât de optimistă, de ce nu mai râd la fel de mult ca acum câțiva ani, când vei vedea că mi-am ridicat și eu ziduri de protecție, atunci poate vei înțelege că deși bunătatea nu îmi va dispărea, eu mă voi fi schimbat.
Și pentru că eseul ăsta merge în toate direcțiile, pot să îți fac și o confesiune, dragă cititorule. Îți voi spune care e cea mai mare frică a mea: singurătatea. Și poate de aia am fost de când mă știu prietenul bun la toate, poate de aia am fost mereu ACOLO pentru toți cei care m-au vrut, poate de aia le-am oferit tuturor câte o parte din sufletul meu. Pentru că în sinea mea, undeva, în subconștient, am sperat mereu să nu fiu singură. Cred că în final omul se teme mai mult de singurătate decât de propria moarte. Și știi ce faci de frică? Reacționezi cu toată puterea ta. Din frica de a nu-mi pierde prietenii le-am dat mai mult decât sunt, m-am oferit pe mine, pe tavă, cadou.
Dar în timp am ajuns să nu o mai fac. Să mă retrag și să mă apăr pe mine, pentru că așa cum discutam cu cineva drag mie când te arzi de prea multe ori nu mai poți să ai la fel de multă încredere.
În final, atât aș vrea să vă spun: prieteniile nu se hrănesc doar virtual, prieteniile nu există fără ca cele două suflete să se întâlnească și în timp o prietenie nu poate niciodată rezista dacă nu vor lupta amândoi pentru ea.
Cam atât. Despre prietenie vom mai scrie: eseuri, gânduri, fabulații, de toate. Căci da, încă mai am suflet de dat și sper să nu rămân niciodată fără.
