Aceasta e povestea unei URNE triste și lipsită de speranță. Aceasta nu este povestea unei URNE cu voturi, că tot mai avem câteva zile până la alegeri, ci este povestea unei URNE cu SPERANȚĂ, cu O ȘĂNSĂ LA VIAȚĂ! Și ca orice poveste are un sâmbure de adevăr, de data asta însă adevărul e atât de crud încât parcă nu îmi vine să vi-l spun, parcă îmi vine să îl ascund frumos printre cuvinte și semne de punctație, să îl fac cumva să pară mai frumos. Dar, nu. Adevărul din povestea asta e URÂT, atât de urât încât îți provoacă o stare de greață imediată. Dar să începem…
Se face ca printr-o nefericită împletire a șanselor, eroul poveștii de astăzi primește un diagnostic aproape fatal: cancer! Da. Acel cuvânt de care ne temem mai mult decât de moarte, însăși. Și eroul, pentru că da, el este un erou, începe să lupte. Dar așa ca în orice poveste, luptele nu sunt deloc ușoare și pentru că povestea asta e pe cât se poate de reală, luptele lui devin și foarte costisitoare. Dar el nu renunță! Începe să își croiască drum prin păduri nesfârșite de acte, de dosare și reglementări. Trece cu brio peste poduri de avize și controale. Și-ajunge în cea mai înecăcioasă mlaștină, un nimic pe lângă toate nisipurile mișcătoare: mlaștina BANILOR! Da, oricât de mult își pune el toate puterile în luptă, nu poate înainta fără BANI.
Și eroul nostru găsește o soluție: își face URNE! Le face, ca orice alt erou, pe banii lui și pe barba lui, cum ar spune un un veritabil trubadur modern. Până aici povestea pare să aibă un fir, pare să se îndrepte în direcția care trebuie. Doar că ce să vezi, URNELE eroului nostru, acele frânturi de speranță pe care și le-a pus în fiecare dintre ele, au fost un motiv de batjocură pentru cei care nici măcar nu ar avea dreptul să îl privească în ochi.
Cu mâinile pline de jeg, cu sufletul plin de ură și invidie, niște „zmei” s-au gândit să își ia partea din banii donați pentru eroul nostru. Și ce-i dacă unii au donat cu bună-credință, și ce-i dacă în tot timpul ăla eroul nostru se lupta să răzbească prin tumultul operațiilor? Nu era lupta lor, nu? Lupta aceste JEGURI era doar una a prădării. Și-au pus în gând să își facă un ciubuc și au reușit.
Și chiar dacă eroul nostru este încă un EROU, chiar dacă a răzbit chiar și prin mlaștiniile înecăcioase, chiar dacă el mai vede o speranță. Aceste exemple de SCURSURI ale societății, aceste exemple de indivizi, căci oameni nu îi putem numi, mă fac să cred că în povestea noastră nu poate există un sfârșit fericit. Atâta timp cât noi nu înțelegem ce înseamnă cu adevărat să fim OAMENI, atâta timp cât ne aducem aminte doar la sărbători că trebuie să fim mai buni, nu avem scăpare.
V-ați băgat mâinile și omenia în URNA eroului meu! L-ați persiflat și tratat cu disperț. V-ați făcut că îi sunteți alături atât timp cât a fost un beneficiu pentru voi și „a dat bine”, iar apoi l-ați jegmănit ca ultimii hoți.
Dragii mei, această poveste e una mult prea REALĂ și chiar dacă poate, EROUL meu v-a iertat și vă va zâmbi pe stradă, eu nu. Eu, dacă vă voi vedea vă voi scuipa între ochi, JEGURILOR!
