Mă uit în jur și parcă nu mai recunosc nimic. Decembrie acesta îmi pare atât de [im]PERFECT încât parcă nici nu îi mai simt mirosul.
Decembrie: miros de brad, globuri cu sclipici ce se împrăștie pe tot covorul, un vârf de brad care niciodată nu se potrivește perfect, luminițe care în fiecare an dau dovadă de o și mai mare șiretenie și încăpățânare atunci când vrei să le desfaci din cutie, emoția pregătirilor din Ajun, agitația pentru o poză perfectă care nu iese niciodată, dar care surprinde amintiri, emoții și trăiri. Asta îmi aduc eu aminte din decembrie, din luna care îmi era preferată din an pentru că efectiv simțeam cum mă hrănesc cu bucurie și fericire. Momente simple, imperfecte, dar momente ce s-au transformat în AMINTIRI!
Mă uit în jur și parcă în acest decembrie PERFECT lipsește chiar ceea ce face această lună specială: EMOȚIA, SUFLETUL, INOCENȚA! Văd poze perfecte, în cadre desprinse din filmele de sezon, văd cupluri care pot fi imaginea iubirii nesfârșite și indubitabil vedem zâmbete, rânjete de-a dreptul. Totul e PERFECT… PERFECT de anormal. Stau și mă întreb ce poate fi PERSONAL și AL TĂU într-o poză făcută cu un Crăciun de închiriat? Nu mă înțelegeți greșit, apreciez munca fotografiilor, ingeniozitatea și puterea lor de a transpune cât mai multe sentimente pe peliculă. Dar, personal, stau și mă întreb peste ani vei mai simți aceeași emoție văzând o fotografie de studio? Mi se pare că dorința aceasta de a avea cu toții fotografiile perfecte, Crăciunul perfect, familia perfectă, ne fac să pierdem din vedere chiar EMOȚIA lui decembrie.
Simt că suntem într-o competiție unii cu alții să demonstrăm cine are viața cea mai cea. Cred că ne-am contaminat de sindormului filmelor americane de Crăciun și a revistelor cu pagini colorate care ne prezintă mereu, mereu, mereu familii în cadre perfecte, cu zâmbete perfecte și, de ce nu, o viață perfectă. Dar realitatea? Dar sufletul din spatele acestor imagini, unde este? Nu zic că nu e bine să facem și ședințe foto în familie – și eu le fac, cam 1 dată pe an, având doi copii îmi este aproape imposibil să reușim o fotografie în patru cât de cât reușită. Dar nu aș schimba pe nimic pozele noastre IMPERFECTE de la împodobirea bradului, venirea lui Moș Crăciun sau zilele de naștere a copiilor. De ce? Pentru că fiecare poză îmi aduce aminte de acea zi, de sentimentele și trăirile de atunci. Știu că nu suntem PERFECȚI, dar prefer să fim REALI!
Și știți ceva? La finalul zilei nu contează dacă ai o poză perfectă sau o casă decorată impecabil, tot ceea ce contează este ceea ce AI SIMȚIT, ce ai trăit și emoțiile. FERICIREA nu vine din cadrele perfecte ci din toate imperfecțiunile vieții. Așadar, vă doresc un DECEMBRIE REAL!