Evenimente/Acțiuni

Sâmbătă, poftiți la un ceaun pentru o lume mai bună!

Să ajuți, să te implici și, de ce nu, să dai înapoi o mică parte din ceea ce poate tu la rândul tău ai primit, toate sunt un har. Un dar pe care nu mulți îl mai au, mai ales într-o societate bazată pe consum, pe ierarhie și pe cariere. Dar, în Arad s-a înființat un grup de oameni cu suflet, oameni care văd dincolo de toate probleme lor și care prin acțiuni concrete vin în ajutorul celor care poate la acel moment au nevoie mai mare decât ei de ajutor. Pe scurt și-au spus „Gătim împreună pentru o lume mai bună” și îi puteți găsi și pe pagina lor de Facebook.

Ce fac oamenii ăștia? Simplu. Gătesc, în evenimente publice, fiecare acțiune de-a lor având un scop caritabil. Au făcut zacuscă cu iz caritabil – pentru a-l ajuta pe un tânăr arădean aflat într-o situație de sănătate precară, și acesta e doar un exemplu. Acum, acești arădeni plămădiți parcă numai din suflet au decis să venă în sprijinul copiilor și a tinerilor cu nevoi speciale și dizabilități din cadrul Liceului Special „Sfânta Maria” – Arad.
De această dată organizatorii nu își doresc să strângă fonduri, ci îi îndeamnă pe arădenii care vor să li se alăture să aducă îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri, elevii având vârste între 6 și 18 ani.

Când se întâmplă?
Acțiunea „Hai să-l ajutăm pe Moș Crăciun în jurul unui ceaun!
se va desfășura sâmbătă, 14 decembrie, la Port Arthur Arad.
Ce vi se pregătește? 200 litri ciorbă de pește marca Port Arthur și 200 litri tocăniță vânătorească.

Așadar, poftiți de serviți cu inima deschisă!

Pagina evenimentului:

https://www.facebook.com/events/428543918051064/?active_tab=about

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.