Zi de zi

În loc de „Fie ca…”

Iată-ne, deci, în Ajunul Crăciunului și în mod surprinzător, ca să o lămurim de la început, nu am nici cea mai mică intenție să vă scriu urări siropoase și călduroase. Gândurile mele vor fi directe, poate nu vă vor face să fiți mai liniștiți, nici nu îmi propun, și nici nu vă vor aduce căldură în sufletele sau în trupuri, dați și voi drumul la calorifere sau beți câteva pahare de rom dacă vreți căldură.

Dar să revin la ce aș vrea de fapt să scriu azi, în după-masa zilei de 24 decembrie, într-un Ajun de Crăciun care parcă s-a pierdut pe undeva dar nu știu pe unde și vă jur l-am tot căutat dar nu l-am găsit. Și pentru ca să fiu în spiritul acestor minunate 48 de ore sau cât ne ține vraja sărbătorilor, vin și vă întreb, parafrazând o celebră melodie: Și e Crăciunul și voi ce-ați făcut? E bine că ne dorim unii altora să fim mai buni, să fim mai luminați și mai înțelepți, dar oare nu ar fi bine să avem grijă de noi și în timpul anului? Crăciunul vine, fie că vrem, fie că nu, planeta se tot învârte în același ritm și secundele trec. Ce-am reușit să facem de la un Crăciun la altul? Cu câte dintre persoanele cărora le-am urat de bine ne-am și întâlnit măcar de vreo două, trei ori în tot anul? Cum se face că ajungem de la Crăciun la altul să simțim tot mai puțin? Cum se face că spiritul Crăciunului autentic, cu bucuria de a sta împreună, fără nebunia pregătirilor interminabile și a cumpărăturilor fără de rost, se simte tot mai puțin?

Poate îmi veți spune că nu se cade ca în ajun de sărbătoare să vin eu să stric vraja asta. Și poate aveți dreptate. Dar poate că ar trebui să nu ne mai amăgim, să nu mai mimăm o bucurie pe care nu o simțim și să fim ceva mai sinceri cu noi. Și poate că ar trebui să mai face câte o pauză și să ne uităm la noi și în jurul nostru. Unde-i Crăciunul? Unde-s momentele acelea de bucurie și micile surprize pe care ni le pregăteam unii altora de sărbători? Unde e bucuria de a sta împreună? Poate m-a lovit pe mine nostalgia sau melancolia sau ploaia sau poate am o răceală care nu-mi mai dă pace. Dar, acum în Ajun de Crăciun mi se pare că am uitat de esența acestor zile: trăirile!. Și poate, din nou, e vina mea, poate am crezut eu prea mult, dar dacă e să mă întrebați acum ce-am făcut de la Crăciun la altul aș putea să spun că pentru prima dată am pierdut spiritul Crăciunului. Poate m-am maturizat, poate că așa trebuia să fie, dar ce-a mai rămas din Crăciun dacă nu mai are spirit?

Și totuși mai am o dorință, acum de Crăciun. Mi-aș dori să pot sufla cu spirit și suflet peste tot orașul, peste voi toți, să vă văd fericiți, nu doar pe facebook ci și pe stradă.

Așadar, Crăciun cu de toate, dar mai ales cu suflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.