CREZURI

Despre credințe și dumnezei, despre sfinți și minuni ar fi prea multe de spus și cu atât mai multe de studiat. Dar despre oameni, cam câte ar mai fi de spus? Văd în ultimele zile o împărțire a celor sfinte peste Australia. Pe de o parte am văzut linkuri către știri care spuneau că e de fapt vina căderii în păcat a australienilor care ar fi legalizat avortul chiar și cu o zi înainte de naștere. Și cumva, pe cale de consecință l-au mâniat pe Dumnezeu care, iubitor de oameni și ființe vii cum e, a decis să îi pedepsească prin flăcări și incendii. Da, logica nu prea are multă legătură cu teoria asta, dar desigur ea prinde bine printre cei care susțin că dacii stau la baza tuturor popoarelor sau că într-un cartof, dacă ai destulă credință, ai putea să găsești vreo imagine de sfânt. Mai sunt și cei care au mers chiar mai departe, explorând întru totul flăcările incendiilor de vegetație de la Antipozi și susținând că printre flăcări ar fi putut fi văzut chiar chipul Diavolului. Norocul australienilor a venit de la cei cu sufletele mai curate ca ei care au început să se roage pentru ploaie – nu că ar fi vreun obicei păgân să se practice dansuri și cântece pentru invocarea ploii. Așadar, prin bună-voința internauților mobilizați de imaginile unui dezastru al naturii, peste Australia a venit ploaia.
Lăsăm Australia, că oricum e prea departe și nu ne afectează decât pentru vreo câteva postări aducătoare de likeuri, și să revenim pe plaiurile noastre mioritice. Credința asta strigată în gura mare se face văzută și simțită în mod special prin preajma unor sărbători care adună mii de oameni. De aici și imaginile acestor „credincioși ca la carte”: îmbulzeală pentru apa sfințită că altfel nu ar avea apa niciun efect, cuvinte de ocară aruncate peste tot, că doar fac și ele parte din spiritul creștinesc și nu în cele din urmă furtul crucii. Da! Crucea cea aruncată în apă a fost găsită de o înotătoare, doar că un alt înotător i-a furat-o! Cam la asta se reduc urările de la început de an. Doar 6 zile le-au trebuit urătorilor de bine pentru a-și face altfel de urări, nu la fel de pline de zâmbete.
Și-atunci, din perspectiva mea, a unui om cu credință dar nu neapărat practicant și în mod cert nu un habotnic, stau și mă întreb care mai e crezul adevărat al oamenilor? Avem multe șanse într-o viață să demonstrăm că putem veni în ajutor, că putem fi aproape de cei care poate au rămas fără vreun alt sprijin. Dar noi ce facem? Preferăm să ne înghiontim, să furăm chiar și cruci și să ne lansăm în acuze diavolice. Și poate că focul din Australia a impresionat prin daunele imense în rândul animalelor și a pădurilor, dar oare veninul pe care îl aruncăm zilnic unii către alții câte victime face?