Ce se întâmplă când stai cu mâinile în sân? Ce se întâmplă când închizi ochii azi, mâine, poimâine la tot ce e în jurul tău și te asiguri tu pe tine că oricum nu e treaba ta să iei vreo atitudine? Ce se întâmplă când prin plicul pe care singur îl vâri în buzunarul funcționarului sau a unui inspector, promovezi de fapt un sistem putred, o rețea care te va înghiți și pe tine la un moment dat? Dar dacă ajungi tu în situația de a fi direct afectat de toată boala asta din jur, atunci cine să își deschidă ochiii pentru tine? Cine să te vadă pe tine dacă tu ai ales să nu mai vezi pe nimeni în jur?
De unde-mi vin acum, într-un început de seară de ianuarie toate întrebările astea? E destul de simplu. Deși e doar 16 ianuarie și e doar joi, am o oboseală în creier de parcă aș fi cel puțin la finalul a vreo 500 de zile de nesomn. Au fost câteva zile în care știrile din jurul meu au circulat cu o viteză fantastică. A fost șocul și drama morții Cristinei Țopescu, nu neapărat prin prisma morții în sine ci prin perspectiva singurătății. Apoi a venit incidentul de la o școală din orașul nostru – în care mai mereu nu se întâmplă nimic. O școală ca oricare alta, unde o firmă a făcut o dezinfecție cu atât de multă ardoare încât vreo 50 de prunci au ajuns la spital cu intoxicații. Cum s-a întâmplat? Cine mai știe, anchetele se desfășoară, vinovații se caută și probabil va plăti vreo femeie de serviciu care nu a dat cu mopul cu suficient de multă dedicare. Trec și peste incidentul de la școală, deși ca mamă de doi copii care urmează să fie școlari recunosc că mă trec și acum fioruri reci pe șira spinării gândindu-mă la cât sunt de mică și neînsemnată în a-mi proteja copiii. Ei bine, ați spune că e suficient pentru o biată săptămână. Dar, nu. Miercuri seara, în orașul vecin patru – DA! PATRU – copii mor arși de vii. Un incendiu nefericit. Dar totuși, cât de nefericit? Și șocul acestei zilei îl primesc acum după-masa, când aflu de fapt că Direcția de Protecție a Copilului Timiș a fost sesizată anul trecut de DOUĂ ori cu privire la situația familiei în cauză, reclamându-se neglijența mamei. Da, de două ori în ultimele luni. Și ce-a făcut direcția ce ar trebui să protejeze copiii, cel puțin teoretic? A decis că nu are suficiente probe și a mers mai departe. Așa se face că cei patru copii lăsați nesupravegheață au murit arși de vii.
Ce-au în comun toate cazurile astea? NEGLIJENȚA, închisul ochiilor la tot ce ne înconjoară, auto-suficiența traiului nostru zilnic. Trăim în societate, unii lângă alții, dar nu ne mai vedem. Din cauza neimplicării noastre zilnice, din cauza lipsei acute a simțului civic sau ce a mai rămas din el, ajungem să fim parte dintr-un sistem criminal, un sistem pe care tot noi îl alimentăm zi de zi. Fie că ne place, fie că fiecare dintre noi avem o vină, pentru o mică parte din toate aceste tragedii suntem și noi vinovați.
Și revin la cazul copiiilor arși de vii. Cum e posibil instituții ale statului, cum e posibil dragi responsabili care ar trebui să protejați copiii să îi lăsați pe cei patru prunci să moară? Pentru viețile lor cine va răspunde? Probabil vreo secretară care a dat o semnătură pe un dosar pentur că așa i s-a spus sau poate vreun portar care nu a înregistrat o plângere. Să nu ne amăgim crezând că cineva sau ceva chiar se va schimba.
A fost o săptămână grea și nu e decât joi. A fost o săptămână care ar trebui să ne trezească din amorțeală, să ne facă să înțelegem că dacă noi nu facem un prim pas să ne schimbăm, nimic nu se va întâmpla mai departe. Dacă noi continuăm să hrănim cancerul din societatea asta muribundă, vom arde de vii la fel ca bieții copii. Dar noi, noi ce vom face? Vom trece mai departe, bucuroși că nu am fost noi în cauză sau direct afectați și ne vom revolta și vom empatiza cu problemele din Australia, cu topirea ghețarilor sau cu craterele de pe Lună. E bine, să mai ascultăm o melodie de-a lui Dani Mocanu, să mai citim niște can-canuri și să distribuim citate aducătoare de bine. În rest? Să așteptăm ca alții să ne schimbe și pe noi, să ne ducă înspre mai bine și să ne poarte de grijă, că noi suntem prea ocupați cu like-urile.
