Frumusețea începe atunci când decizi să fii tu însuți
COCO CHANEL
Te uiți în oglindă. Ce vezi? Vezi o față care poate are câteva riduri, vezi poate niște cearcăne și eventual un nas care nu îți pare perfect. Îți apleci privirea și vezi un abdomen care nu e plat, o talie de viespe care nu e atât de îngustă pe cât ai vrea și eventual niște celulită pe coapse. Sau poate te uiți în oglindă și vezi că nu ai formele de clepsidră, ușor voluptoase, dar nu foarte mult. Te uiți în oglindă și te vezi atât de departe de ce ar trebui să fii, de acel ideal al frumuseții la care ai tânjit de când te știi încât parcă nici nu te mai recunoști. Cum ai ajuns aici? Cum se poate ca imaginea vândută de o industrie să îți afecteze atât de mult viața?
Te înțeleg! Știu. Am crescut printre păpuși Barbie și prințese, am crescut cu un ideal al frumuseții creionat de o lume imaginară. Și-atunci când, adolescentă, fiind corpul nu ți s-a dezvoltat la fel ca a unei păpuși Barbie ai recurs la diete și ai ajuns în depresie. Adevărul dureros este că nici măcar atunci când ai ajuns femeie nu ai reușit să îți accepți corpul așa cum e pentru că în mintea ta și imaginea din oglindă nu e îndeasjuns de bună pentru a fi comparabilă cu idelul frumuseții: Barbie. Și ca și cum asta nu ar fi tot, ca și cum nemulțumirea ta față de tine nu e suficientă, idealul Barbie nu a lovit doar în psihicul feminin. Înaltă, blondă, cu sâni voluptoși și fund perfect, Barbie este visul bărbaților, imaginea pe care o caută, fie că vor, fie că nu, în toate femeile.
De la sindormul Barbie s-a trecut ușor la cel al manechinelor anorexice și a celebrei deja măsuri „zero” la haine. Atât de mult s-a denaturat imaginea feminității încât, din dorința de a ajunge cât mai aproape de ideal, nici măcar industria chirurgiei estetice nu mai reușește să îi facă față. Modelul feminin vândut în revistele cu pagini lucioase și, mai nou, prin influencerii de pe Instagram, au dus la injectări nelimitate cu silicon, acid hialuronic și botox. Și când mă uit în jur am impresia că sunt prinsă într-un labirint al iluziilor optice, cu fețe alungite sau prea umflate, cu măști de porțelan pictate de așa-ziși artiști.
E drept că frumusețea stă în ochii privitorului, dar ce ne facem dacă ochii privitorului au fost deformați de atât de multă cosmetizare a realității? Ce ne facem când imaginea perfecțiunii ne este vândută în mod constant și ajunge să ni se întipărească pe retină și în psihic?
Feminitatea a fost distorsionată. Frumusețea se fabrică în labotoarele magazinelor de haine și încălțăminte și se vinde publicului prin afișe supra-deminsionate și reclame repetate abusiv. Frumusețea reală a femeii pe care și o tu vezi în oglindă mai poate exista doar dacă tu începi să crezi în ea. Căutând atât de mult perfecțiunea care ne-a tot fost vândută pe tarabe, ne-am închis într-o altă realitate, o realitate în care trei păpuși Barbie se vând în fiecare secundă.
Ce mi-aș dori? Mi-aș dori ca și eu atunci când mă uit în oglindă să o pot face fără să mă compar cu așa-zisele modele într-ale frumuseții, mi-aș dori ca și tu atunci când te privești să vezi în tine un model. Mi-aș mai dori ca să-mi cresc cei doi băieți într-o lume reală și să nu caute stereotipuri într-ale perfecțiunii. Mi-aș dori să depășim era Barbie și să nu ne mai desfigurăm fizic, dar mai ales psihic. Mi-aș dori să ne găsim idealul frumuseții dincolo de revistele de modă și filtrele de pe instagram.
