Zi de zi

PREA MULT

De câteva zile scriu câte vreo jumătate de articol, îl șterg și mă uit din nou la pagina albă, goală, dezbrăcată de gânduri și trăiri. Și nu e vorba că nu am suficient de multe idei, le am. Doar că foarte posibil am prea multe gânduri, prea de-a valma, prea amestecate și aruncate prin toate ungherele ființei mele. Și-atunci trag aer în piept, respir pe numărate și încerc să mă adun, să îmi fac o listă, fie ea și închipuită, și să trec la bifat activități. Doar că știi ce? Nu îmi iese. Nu mi-a ieșit niciodată treaba cu organizarea sistematică, pe liste și listuțe. Am fost întotdeauna organizată într-o dezorganizare generală. Și cumva așa îmi simt și gândurile acum. Se împing care mai de care să fie primele, care să aibă întâietate și să se facă auzite și în toată lupta asta se pierd pe ele.

Aș fi putut să scriu despre iubire, despre dragoste și valentini sortiți unui altuia. Aș fi putut să scriu despre oul cu două gălbenușuri și metafizica din spatele lui sau chiar despre norocul adus de găinațul întâmplător al unui porumbel. Toate ar fi fost interesante și la fel de trecătoare. În schimb am ales să îmi fac o spovedanie. O dezlegare pe care mi-o cer mie în fața voastră, dar mai ales în fața mea. O iertare a faptului că nu mă pot ierta, că nu îmi pot accepta nicio greșeală și că de prea multe ori mintea mea îmi cere PREA MULT. În tot caruselul nebun al ideilor, anxietăților și trăirilor, simt că rămân fără răsuflare și că aș vrea măcar pentru o clipă să cobor. Am PREA MULTE gânduri și fac mult prea multe legături. Ar trebui să știu mai puține, să nu mai caut răspunsuri în tot și toate și să las lucrurile să meargă așa cum o fac de vreo câteva mii de ani. Ar trebui să revin măcar pentru o zi la TABULA RASA. Pentru că știi ceva? Nu contează cât de mult citești, cât de multe vrei să cunoști, cu cât capeți mai multe informații cu atât devii mai confunz. Ești cumva îmbătat de cunoștințe și o iei pe toate cărerile în loc să mergi drept, pe drumul ce-l vezi în față.

Nu știu cât mă va ține starea asta sau când îmi va trece, nu știu dacă e vreo depresie care îmi dă târcoale sau pur și simplu este nevoia mea de a mă împinge mereu, mereu, mereu spre mai mult, spre mai departe. Aș vrea, măcar pentru vreo câteva ore, să îmi uit gândurile pe-un raft de bibliotecă și să revin după ele atunci când sunt aerisite, scuturate de temeri și dureri. Aș vrea să nu mai fie PREA MULT, să fie doar SUFICIENT. Dorința absurdă de a tinde spre excelență mă face să tânjesc după mediocritate, după o bucurie simplă și fără de gânduri. Cunoștiințele nu te-aduc niciodată mai aproape de a-ți închide câte un sertar de întrebări, chiar deloc, ele nu fac altceva decât să mai adauge câteva dosare noi cu alte și alte file lăsate la voia ideilor. Dar, uneori chiar și gândul cel din-ntâi e doar … PREA MULT!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *