Cărucioare pline ochi cu mâncăruri, conserve, ouă, făină, ulei. De toate cât mai multe. Lăzi de fructe, hectolitri de apă minerală. De frica foametei magazinele arată ca după o invazie de lăcuste. Au trecut, au ras totul și au plecat liniștiți mai departe. Societatea consumatoristă ne-a modificat într-atât de mult percepția asupra nevoilor noastre, încât atunci când auzim că un magazin se închide pentru 1 zi ne bulucim și ne călcăm în picioare pentru a ne face provizii. Ce fel de provizii? Unde ajung toate cumpărăturile astea hei-rupiste? La coșul de gunoi. Nimeni nu va putea consuma lăzile de fructe și legume cumpărate de-a valma. Am ajuns să purtăm în noi drogul cumpărăturilor, reducerile ne dau dependență, mai ceva ca substanțele interzise, și risipa mâncării și a bunurilor atinge cote din ce în ce mai mari. Astfel că nu a mai fost nicio surpriză ca la cel mai mic semnal al unei eventuale restricții de cumpărături, magazinele să fie „rase” de cumpărători. Se-ntâmplă și prin alte țări, e drept, nu doar la noi. Se-ntâmplă în țările în care consumul stă la baza societății. Și în final prea puțini sunt cei care mizează pe un consum de calitate, majoritatea aleg varianta „mult și ieftin”. Se poate spune că în România am rămas marcați de comunism, că vremurile în care galantarele erau goale și deși aveai bani nu aveai ce cumpăra, ne-au pecetluit soarta ca veșnici cumpărători. Avem o disperare în a ne umple coșurile, fără să mai luăm în seamă nevoile pe care le avem sau chiar banii de care dispunem. Consumăm pe caiet așa cum am văzut în magazinele sătești în copilărie. E drept acum nu mai e un caiet clasic, acum e unul electronic, pe card. Dar, la final, tot pe caiet trăim și cumpărăm.
Și nu m-aș fi apucat să scriu despre consum și risipa asta absurdă de mâncare, dacă nu aș fi dat absolut întâmplător peste niște date privind mâncarea. În timp ce noi ne umplem coșurile cu alimente din care jumătate vor ajunge la tomberon, în Africa au murit într-un an 3,2 milioane de copii cu vârstă sub 5 ani din cauza malnutriției. Șocul e cu atât mai mare cu cât noi, occidentalii, cei din așa-zisa lume civilizată și dezvoltată, avem impresia că mâncarea e cumva un bun obligatoriu și nu luăm în calcul posibilitatea ca ea să dispară. Luăm dreptul la mâncare ca fiind unul fundamental și uităm că de fapt sunt MILIOANE de oameni care mor pentru că nu au cu ce se hrăni. Dar, nouă nu ne pasă. Ne isterizăm că s-ar putea răspândi un virus și în România, un virus a cărei incidență a morții e de puțin peste 3 procente. Că mor milioane de copii flămânzi în Africa, că tot pe același continent circulă un virus – Ebola cu o rată a deceselor de 50% din îmbolnăviri, asta nu ne mai interesează. E prea departe și nu ne-atinge, poate nici măcar nu ne întristează. Până când vom trăi în depedența unui consum bolnăvicios și compulsiv, nimic nu se va schimba. Vom goli mereu și period rafturile magazinelor și vom arunca saci de mâncare plătită pe datorie. Suntem precum niște hamsteri care ne învârtim în același cerc.