30 de zile. 720 de ore. 43.200 de minute. 2.592.000 secunde. 346 morți.
Numere. Calculele matematice și procente, statistici și previziuni, grafice și prognoze. Totul în baza unor numere. Atât.
După 30 de zile de izolare impusă, sute de ore de contemplare, insomnii și gânduri care se întrec și se calcă în picioare, sentimente care te compleșesc, te dărâmă și te construiesc, speranțe care se nasc și mor de la un răsărit la altul, ce-a rămăs? Doar niște cifre.
Aud un magnetofon cu banda ruptă pe fundal care s-a blocat la empatie și umanitate. Umanitatea a dispărut o dată cu primul mort, să-mi fie cu iertare. Primul a avut povestea lui, a fost primul. Acum totul se succede, cu o viteză prea mare și o nemiloasă cruzime. Morții sunt doar niște puncte într-o statistică. Moartea lor a devenit un număr, impersonal. Viața le e rezumată tot în cifre: vârstă, data internării, data recoltării, data rezultatului, data decesului. Punct și de la capăt. Un nou număr de criteriu. Atât.
Numerele astea apăsă mai tare ca o piatră de moară. Le simt pe toate cum mi se plimbă prin creier și se opresc apoi în gât. Le simt răsuflarea. Numerele astea sunt OAMENI! Și-atunci mă ia cu fiori reci și cu gheață în inimă. Ne-am complăcut în mlaștina asta odioasă a morții. Am uitat de UMANITATE și scormonim cu unghiile murdare în noroi. Avem o sete, o sete nebună de urât și de grotesc. Scanez titluri de știri din vreo câteva țări și îmi lasă aceeași impresie: părem a fi niște creaturi odioase care caută întunericul.
Vorbim de lumină, umanitate, speranță, empatie, când noi de fapt ne tărâm prin mlaștini ale morții și durerii. Dacă nu ne deschidem ochii să vedem lumea asta dincolo de niște cifre, să vedem OAMENII și SUFLETELE, atunci poate că merită să trăim nu o lună, nu două ci o viață în izolare.
Și dacă tot suntem în Săptămâna Patimilor, pregătindu-ne de Săptămâna Luminată – deși nu cred că ne vom lumina prea curând, mai spun doat atât: astăzi e miercuri, ziua în care se amintește de femeia păcătoasă și spălatul picioarelor lui Iisus, dar și de trădarea lui Iuda. Așadar, ne spălăm sufletele de păcate sau ne vindem pe niște arginți? În final, chiar și-aici avem un număr: 30.
P.S. Titlul îi aparține lui Pitagora
Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: „Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?” Ci întrebă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?”
MICUL PRINȚ, Antoine de Saint-Exupéry
