Trăim înconjurați de realitatea pe care ne-o facem singuri. Avem abilitatea de a încuia undeva departe toate informațiile care nu ne plac și printr-o muncă dusă asiduu în subconștient ne creionăm o realitate a noastră. Sigur că suntem influențați de ce auzim prin jur, de la youtube, facebook, TV sau alte canale de comunicare pe care le preferăm. Cu aportul lor ne trasăm limite și ne facem universul nostru. Ce se întâmplă, care sunt „știrile zilei”, care sunt problemele cele mai urgente și de cele mai multe ori ne lăsăm influențați de ceea ce ar trebui să credem că e bun sau rău, că e revoltător sau acceptabil. Rareori ne răzvrătim împotriva unei realități care ne este desenată de tot ceea ce ne înconjoară. Și, tocmai pentru că uneori am impresia că o luăm pe arătură, precum un tramvai deraiat spre nicăieri, mai avem nevoie și de niscaiva dușuri reci. Nu cu apă, ci cu REALITĂȚI!
O știre găsită aruncată printre multitudinea de știri externe mi-a atras atenția asupra unei realități pe care noi o ignorăm. O știre care nu a ajuns nici breaking news, nici măcar pe prima pagina a agențiilor. A fost doar o știre, aruncată la gramadă. Dar pentru mine, și poate și pentru TINE, poate fi un semnal de alarmă, un nou duș rece de care aveam nevoie.
„Siria se confruntă cu o criză de foame fără precedent, cu peste 9,3 milioane de persoane lipsite de hrană adecvată, relatează The Guardian. Focarul de coronavirus al ţării, deşi se pare că este controlat deocamdată, ar putea totuşi să accelereze, au declarat vineri agenţiile de ajutor ale ONU. Programul alimentar mondial (PAM) a declarat într-o informare la Geneva că numărul persoanelor lipsite de produse alimentare esenţiale a crescut cu 1,4 milioane în ultimele şase luni.” – sursa Mediafax
Am citit, am recitit, am încercat să îmi închipui, am încercat să-mi desenez în minte o zi reală din viața oamenilor ăia. N-am reușit. Am rămas pur și simplu BLANC – fără replică. Cum ar fi dacă vreo jumătate din populația României ar trăi la limita foametei? Știu, ai impresia că e așa, dar ce-are fi să renunți și la parizerul din frigider, la slănina din congelator sau la cartofii din grădină? Cum ar fi pe lângă lipsa acută a oricărui mijloc de hrană să fie completat de „muzica” bombelor acompaniate de mitraliere? Oare oamenii ăia cum mai pot merge înainte? Oare cum de nu și-au zburat toți creierii de foamete? Oare cum mai găsesc puterea să le dea o speranță copiilor? Oare unde găsesc energie să pornească în lungul drum al refugiaților?
Și-atunci când te întrebi oare câte greutăți mai poate îndura un popor, când ne facem auto-deplângerea de nație, când ne ocărâm neamul și soarta pentru te miri ce nimicuri, poate că ar trebui să mai avem parte de câte un duș dintr-ăsta cu REALITATE.
Și ca să nu credeți că aberez, am să vin și cu câteva cifre:
200% creșterea prețurilor produselor alimentare
90% din populația Siriei trăiește sub limita sărăciei
2 dolari pe zi – e prea mult pentru o viață?
9 ani de conflicte armate
sub 50% din spitalele din țară sunt funcționale
Asta e o REALITATE pe care noi o ignorăm, în fond nu ne privește. Cui îi mai pasă se copiii care cresc printre ruinele unui război ce nu se mai termină și se culcă flămânzi, sperând doar să trăiască? Cui? Nu acestei „lumi noi”, moderne, și emancipate. Nouă ne pasă de ce-a mai pus vreun influencer pe instagram, de cumetrii și chermeze, de modă și tendințe, de gadgeturi și … aparențe.
Pământul o fi el rotund, dar are atât de multe realități.
