Zi de zi

ILUZII PE SĂRMA ALTEI REALITĂȚI

Trăim într-o continuă iluzie. O iluzie a vieții, sperând spre o iluzie a unei alte vieți, o iluzie a ceea ce suntem și a ceea ce vrem să fim. Și în toată șarada asta iluziorie, alimentată la foc continu de imaginea virtuală spre care tânjim să o atingem, pe care ne-o închipuim că o vrem și o avem, se rostogolesc tot felul de teorii. Le-aș spune conspiraționiste, dar parcă nici măcar despre conspirații nu mai putem vorbi întrucât și aia e prea mult. Da, e vorba de o iluzie a conspirațiilor.

Doar că lumea asta virtuală permite ca orice iluzie a vreunei teorii să ajungă rapid viralizată, distribuită, aclamată sau blamată. În doar câteva minute, o teorie ce ar fi fost considerată poate vreun banc bun la o șuetă de seară stropită cu mult vin, ajunge teorie asumată. Facebookul s-a transformat într-un tărâm al iluziilor pierdute.

Să fie un experiment social? Se prea poate. Poate că realitatea e atât de anostă, neprietenoasă și nefrecventabilă încât ne căutăm o ieșire. Și ce ieșire mai bună decât cea a unui mediu virtual, unde din momentul creării profilului putem fi cine ne imaginăm și să ne vindem iluziile pe post de adevăruri general valabile.

Trebuie să mărturisesc că mult timp mă enervam și mă revoltăm. Pe cine? Pe ce? În special pe imaginile perfecte vândute pe post de instantanee, pe viețile pictate în culori de veșnic roz fără niciun pic de negru, pe falsitate, ignoranță și în cele din urmă pe toate iluziile afișate constant drept realități. Mă simțeam mințită și înșelată, neputincioasă în fața pleiadei de nimicuri. Dar, cine sunt eu să le neg acestor oameni iluziile lor? Cine sunt eu să le iau momentele de fericire, de bucurie și zâmbetele – fie ele chiar și desenate în photoshop?

Atitudinea asta ar putea fi benefică, până la un moment dat, până în momentul în care iluziile astea nu ajung să aibă un impact asupra realității. Aici, am o problemă, în continuare. Nu mi se pare acceptabil ca din cauza unor instigatori ascunși bine sub profile și prin VPN-uri din țări străine, să aibă de suferit oamenii de lângă mine. Atunci când realitatea ta virtuală ajunge să distrugă și-așa firavă și bolnăvicioasă societate reală, atunci am o problemă. Și chiar dacă pot accept pozele perfecte din lanuri de grâu, lavandă sau rapiță, chiar dacă pot accepta imagini filtrate, nu pot accepta INSTIGAREA și MANIPULAREA.

Avem o realitate virtuală, dar suntem pregătiți să-i facem față? Cum vom reacționa când toată viața constriuită din chibriturile iluziilor se va destrăma? Vom ajunge toți pe XANAX, dar măcar sper să fim cu zâmbetul pe buze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *