Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ţi mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”
Ioan 20:27-29
Ce faci cu un om atunci când nu mai are încredere? Îi scoți ochii să nu mai vadă. Dar ce faci când ani și ani de zile, bâjbâielile, adevărurile spuse doar pe jumătate și prezentarea a două realități, ajung să se transforme în îndoială nu doar pentru un om, ci pentru un grup de oameni? Cum mai poți, tu, insituție, spital, doctor sau profesor, să convingi o mulțime de oameni de adevărul pe care ar trebui să îl vadă atunci când ei știu că încrederea le-a fost înșelată ani de zile?
Cam asta-i situația actuală din România. Văd frecvent întrebări pe diverse grupuri: voi ați avut COVID? Cunoașteți personal pe cineva care a avut? De ce te-ai îndoi de existența unei boli? Întrucât nu văd pe nimeni să întrebe: voi ați avut pojar? Cunoașteți pe cineva care a făcut bronșită?
De ce să nu punem un semn de îndoială asupra tuturor afecțiunilor? Răspunsul îl aveam în noi, în sinea noastră. Neîncrederea pacientului în sistemul sanitar, neîncrederea cetățeanului în corectitudinea aleșilor, în abilitatea autorităților de a acționa în favoarea OMULUI și nu a interesului propriu. Dar, stați puțin, toată această situația nu este una nouă, nu a apărut peste noapte. Toată această neîncredere a fost alimentată picătură cu picătură în ani de zile. Atunci când medicii au fost terfeliți prin diferite scandaluri, atunci când profesorii au fost înjosiți și denigrați, atunci când circul stradal a ajuns politică de stat, atunci au început să apară și aceste grupuri de oameni. Oameni care, nu din rea voință, ci pur și simplu din nevoia de a li se demonstra că de această dată nu mai sunt mințiți, acționează întocamai precum Apostolul Toma.
Individul care astăzi se întreabă dacă nu cumva este manipulat este individul care a crescut în Epoca de Aur, unde manipularea era lege de stat, unde realitatea foametei era combătută cu iluzia prosperității. Același individ a răbufnit, a scăpat din acea construcție perfidă și a intrat cu toată încrederea într-o nouă societate, una democratică și liberă. Doar că spre dezamăgirea lui, în ultimii 30 de ani a fost suspus din nou unor manipulări, nu atât de evidente ca cele de pe vremea comunismului, dar în mod clar manipulări. Încrederea invididului de bună-credință a fost făcută țăndări, prin corupția de la nivel înalt, prin nepotisme, prin procese injuste și printr-o lipsă de transparență totală a celor care au tot preluat frâiele acestui popor. Pot să îl învinovățesc astăzi pe acest individ că are unele îndoieli? Pot să îl acuz de rea-voință când el poate cere doar o mai mare traspanrență, cere dovezi pentru a putea crede? Din păcate, însă, această lipsă a încrederii tot mai acute în instituțiile statului, în politicile de protecție sanitară și socială se resimt acum mai mult ca oricând. Acum, când statul are nevoie de încrederea cetățeanului, cetățeanul cere dovezi, îi cere exact precum Toma lui Iisus să simtă cu degetele proprii urmele sulițelor.
Îndoiala a ajuns să ne răzbată prin fiecare oscior și deși aș vrea să cred că poate încă nu e prea târziu, nu știu cum ar mai putea fi combătută. S-avem parte de o terapie șoc? Cum vom putea reclădi încrederea în cei ce ar trebui să ne ajute, să ne salveze sau să se îngrijească de binele nostru al tuturor când am avut parte de atât de multe trădări? Răspunsuri, astăzi, nu am și probabil vom continua să trăim ca într-un cerc vicios, repetitiv și compulsiv aceeași pildă a lui Toma Necredinciosul, sperând ca într-o bună zi să primim și dovezile.
Un singur lucru aș mai avea de adăugat, cei ce au îndoilei și cer tot timpul dovezi nu s-au născut așa, au ajuns așa din prea multă dezamăgire. Lecția trădării a fost servită constant atât individului cât și poporului, în ansamblu.
Photo by Jackson Simmer on Unsplash
