Nu toți oamenii se nasc pentru a fi lideri, dar asta nu înseamnă că nu pot fi cei mai buni în ceea ce fac. Fiecare dintre noi avem calități pe care am putea să le punem în valoare, pentru ca în final să ne maximizăm șansa de a reuși. Vorbim de plus-valoare, dar de cele mai multe ori nu ne raportăm și la noi din aceeași perspectivă. Ce-ar fi dacă fiecare și-ar impune să ajungă la cea mai bună variantă a sa? Ce-ar fi dacă am investi mai mult în dezvoltarea noastră și nu am căuta neapărat să fim conducători sau lideri?
În primul rând avem nevoie de CURAJ. Curaj de a ieși din zona de confort pentru a putea evolua. Ca să te asculte cineva, să fii o voce, nu poți să stai doar în cutiuța ta și să nu scoți capul afară. Șansele ca cineva să te remarce ar fi extrem de mici. Trebuie să te pui singur în valoare pentru ca cineva să te vadă, să îți recunoască valoarea și potențialul. Problema din ziua de azi, în mod special a tinerilor, dar nu numai e proactivitatea. Nimeni nu vine cu idei, în orice spectru, nu doar în politică, activitate civică sau implicare comercială. De multe ori nici nu se mai reacționează. Avem o societate condusă de principiul „MI SE CUVINE”, luăm totul așa cum vine și nu facem nimic. Trăim într-o amorțeală cerbrală, o societate în „moarte clinică”. Cum am ajuns aici? Cum de nu ne-am asumat puterea de a face un pas înainte?
Dacă e să privim în jurul nostru ne dăm seama că nu de ambiție ducem lipsa. Toți tinerii au ambiție, tot vor să fie lideri, au țeluri foarte înalte, financiare sau personale, dar sunt foarte puțini cei care fac ceva pentru asta. Ei vor direct să ajungă acolo, fără să parcurgă niște pași, fără să își adauge un pic de valoare, nu investesc în ei pentru a-și atinge scopul. Și, din păcate, nimeni nu vrea să înțeleagă că lucrurile nu merg așa. Degeaba îți dorești ceva dacă nu faci nimic, dacă nu ieși din cutiuța ta nu ai cum să reușești. Tu ai vrea pur și simplu să stai în cutiuța ta, să vină cineva, să te ia în palmă și să te pună unde îți dorești tu. Nu lupți și nu faci nimic pentru tine, fără o bază e ca și cum ai merge la luptă cu mâna goală. Nu faci nimic să înveți, nu faci nimic să îți aduni o sumă a experiențelor, bune, rele, nu contează, dar care să te ajute să evoluezi. Asta e marea problemă.
Cred că încă avem unele reminiscențe ale epocii trecute. Părinții, bunicii s-au învățat să primească totul pregătit pentru ei: de la locul de muncă garantat până la pensie, o locuință primită de la fabrică, etc. Și toate aceste tendințe ni s-au transmis și nouă prin educație, dar NOI ar trebui să fim GENERAȚIA DE SACRIFICIU, o generație care trebuie să fie autodidactă, să învețe să își adauge valoare și să ajungă acolo unde își dorește. Doar așa am putea noi la rândul nostru să învățăm generațiile viitoare. Altfel, riscăm să creștem o nouă generație de vrăbiuțe în colivie.
Dacă ar fi să mă refer la câteva aspecte pe care le consider esențiale, aș spune că în primul rând trebuie să învățăm să avem RĂBDARE. Vorbind din punct de vedere profesional, aș putea spune că în jurul vârstei de 30 de ani poți ajunge la o maturitate profesională și financiară. La un „vârf” de bani poți să ajungi și la 20 de ani, dar acel moment e doar un „tun”, care nu îți e garantat. Dar, dacă ai constuit ceva în spate, aia îți rămâne toată viața, nu se șterge cu buretele. Un job sau un câștig de conjunctură e trecător.
Pe al doilea plan este MONETIZAREA. Poți să faci ce vrei în viața asta, ce îți place sau ce poți, dar fă TOT ce ține de tine ca pe felia ta să fi bun. Trebuie să demontăm definitiv mitul studentului care termină o facultate și e super-calificat în orice. Te identifici în ce ești bun, îți stabilești un țel, îți construiești niște pași, cumulezi valori și experiențe, ca la final să te poți MONETIZA – îți valorifici profesional toate investițiile în dezvoltarea ta. Valoarea pe care o ai, tu ți-o faci! Dacă TU îți stabilești o valoare la un prag minim sau mediocru, nu poți să ai pretenția să vadă altul mai mult în tine. Dacă tu te mulțumești să ai o valoare de 10 lei, degeaba vei vrea 100 de lei.
În final, poate la fel de important ca primele două puncte atinse este VIZIUNEA. E drept că uneori trebuie să și riști, dar e la fel de adevărat că trebuie să ai o viziune, să vezi dincolo de bani. Poți să ai un job cu un salariu relativ bun, dar fără vreun viitor înspre obiectivul tău, înspre ceea ce ți-ai dori să faci. Dacă te complaci și accepți prezentul, fără condiții de dezvoltare – într-un job de tip „pătrățel”, unde dai din colț în colț, nu vei putea niciodată să faci acel PAS ÎNAINTE, să ajungi un pic mai aproape de visul tău. VALOAREA TA este cea pe care ți-o construiești în fiecare zi!
