Zi de zi

BULA

Și bula ta, cât e de mare? Pe cine vrei să primești în ea? Te temi că într-o bună zi va trebui să ieși, să vezi alte realități și alte bule? Cât de reală poate fi percepția ta dacă nu vezi mai departe de mariginile pe care ți le-ai desenat singur?

Întrebările astea mi s-au tot învârtit în minte de-o bună vreme încoace, cam de când n-am mai scris și am tăcut. Am tăcut și am analizat, am rememorat și am încercat să găsesc explicații. Evident explicațiile nu vin atunci când le cauți, apar pe nepusă masă când te aștepți mai puțin, când ai și uitat de întrebări.

Așadar, de vreo lună încoace am tot încercat să încropesc câteva rânduri despre cum trăim cu toții în bula noastră, exclusivistă și ferită de privirile rău-voitoare. Nu-i așa? Ba chiar așa e. Avem un cerc de oameni în care ne încredem, avem un alt cerc poate puțin mai mare unde ne permitem să schimbăm păreri și unde, cu voie sau fără de voie, ne formăm alte păreri, dar dincolo de cercurile noastre, de bulele în care ne învârtim există o altă realitate. Sau mai bine spus acolo e singura realitate. Bula de încredere pe care ne-o construim, ajutați tot mai mult de rețelele de socializare care ne indică pe cine să acceptăm ca prieteni, pe cine să ignorăm și chiar să blocăm din calea noastră, nu are legătură decât tangențială cu realitatea.

Alegerile locale au fost un bun exemplu în acest sens. Din bula mea aveam impresia că prezența la vot va fi una extrem de mare, dar bula mea era insignifiantă în comparație cu realitatea societății. Și spargerea bulelor nu a fost doar experiența mea. Iluzia popularității și a notorietății s-a răspândit mai ceva ca noul virus. Ne-am contaminat cu toții de faima oamenilor care „au ceva de spus”, care „știu despre ce vorbesc”, care sunt experți în te miri ce. Socializarea virtuală, influența câștigată pe instagram sau tiktok, nu e decât cel mult o iluzie pe care, din păcate, tot mai mulți o vindem ca adevăr. Alegerile au venit să demonstreze că oricâtă influența ne-am cumpăra cu postări și clipuri, cu mesaje și fotografii care să lovească direct „în inima privitorului”, rămânem tot în bula noastră. Atunci când pășim în afara ei, realitatea e urâtă și săraca, e lipsită de interes și apatică.

Și pentru că uneori răspunsurile le găsești exact când ai încetat să le mai cauți, am dat peste o comparație care m-a pus și mai mult pe gânduri, de parcă cele pe care le tot măcinam deja nu erau suficiente: orașele sunt precum oamenii care le locuiesc. Și mergând mai departe, urâțenia și invidia noastră, răutatea și egoismul se revarsă în ceea ce avem în jurul nostru. Bulele noastre se sparg și ajungem să ne scufundăm într-un amalgam de indiferență și dezgust. Cum am ajuns aici? Cum de ne-am îndepărtat atât de mult de la realitate? Poate pentru că de prea multe ori a fost urâtă, poate e un mecanism al nostru, al tuturor de a ne apăra și de a ne autoconserva. Rămași închiși în bula noastră vedem totul cu filtrul pe care-l dorim, facem mai ușor față dezamăgirilor și rămânem cu speranța că poate, poate realitatea nu-i atât de urâtă pe cât ni s-a spus.

Dar până când? Probabil până când foamea ne va împinge să ieșim din cochilie, până când nevoia de a striga și de a fi auziți va fi mai puternică decât surzenia asta bolnăvicioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *