Cărți pe care le-am citit, Zi de zi

Ferrante și evadarea spre Napoli

Cu greu am mai reușit să mă concentrez la vreo lectură în ultima vreme. Oboseală, stres, angoase, anxietăți, de toate luate împreună și separat își spun cuvântul și nu prea am mai avut energie și de citit. Am preferat serialele pe care le mai văzusem de nșpe mii de ori, dar care știu că mă relaxează și mă scot din realitatea asta.

Totuși în urmă cu ceva vreme am dat de Elena Ferrante. N-a fost întâmplător, „Prietena mea genială” era pe whishlistul librăriilor mele preferate de o vreme. Așa că atunci când mi-a fost împrumutată să o citesc am simțit că e obligatoriu să mă mobilizez. Ei, da. Elena Ferrante e exact tipul de lectură care face bine, care te rupe din realitatea cu viruși, vaccin, măști, școală online, alegeri, campanii, responsabilități și ce mai vreți voi. Mi-a plăcut mult stilul ei. Aparent cărțile par o lectură ușoară pentru că sunt ușor de citit, nu îți trebuie dicționare lângă tine sau alte 10 cărți ca să ți le explice. E o lectură plăcută, care mi-a venit cum nu se putea mai bine.

Viața mincinoasă a adulților” a fost ultima pe care am citat-o de la Ferrante. Un periplu între rațiune și simțire, între Napoli și Milano, între periferie și centre universitare. O poveste cu adulți și adolescenți, cu familii și relații uitate, cu adevăruri și minciuni. Cum ne schimbă aprecierile celor din jur percepția pe care o avem noi despre noi? Ne înconjurăm de minciuni ca să avem o altă realitate? Mințim din iubire, din răutate sau din neștiință? Întrebări care apar cumva printre rândurile cărții.

Pe la paisprezece ani, după multe umilințe, am decis să cresc și să nu mai mint. Dar am descoperit, încet, încet, că în timp ce minciunile mele copilărești erau exerciții de imaginație, adulții, atât de potrivnici minciunilor, se mințeau pe ei înșiși și pe ceilalți cu naturalețe, ca și cum minciuna ar fi fost instrumentul fundamental ca să capete coerență, să-și atribuie un sens

Elena Ferrante

Rezumând în câteva idei, cartea începe cam așa: „Cu doi ani înainte să plece de acasă, tata i-a spus mamei că sunt foarte urâtă”. De acolo începe căutarea fetei. Un drum al adevărului și descoperirea adulților cu realitatea mincinoasă ce-i înconjoară. Prietenii legate și dezlegate, amoruri pasionale sau din contră acte de împerechere mecanică, trădări și iertări. O călătorie în căutarea maturității, pigmentată cu specificul Italiei napoletane.

O lectură plăcută, deloc anostă care te prinde rapid și te captivează.

Așadar dacă nu ați făcut-o până acum, puneți mâne pe romanele Elenei Ferrante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *