Ați răsfoit vreodată materialele pentru clasa pregătitoare? Aia care e înainte de clasa întâi, un fel de trecere de la grădiniță la școală? V-ați uitat din greșeală pe vreun manual de clasa a doua sau a treia? Nu trebuie să studieze programa, să iei notițe și însemnări ca să îți dai seama că generațiile astea pe care le pregătim sunt generații geniale. Și nu zic eu că nu sunt, nu zic că pruncii din ziua de azi nu au o capacitate poate mai mare decât a noastră de a învăța, de a se adapta, de a include tehnologia ca deprindere esențială, dar dincolo de toate, am impresia că școala românească s-a distanțat rău de tot de realitate. Descopuneri cu câte trei termeni, reprezentări grafice ale propozițiilor, exerciții complexe de logică, toate sunt în clasa pregătitoare. Copiii se descurcă bine, ei sunt adaptabili și maleabili, ei găsesc resurse să meargă înainte într-o lume pe care oricum nu o știu altfel. Încet, încet își petrec ore întregi încercând să dovedească, oare cui? -că pot fi geniali.
Dar undeva prin clasele primare cei mai mulți dintre ei pierd ritmul, rămân în urmă o săptămână, o lună, poate un semestru. Și aia e prima cărămidă pusă anapoda, e dacă vreți o fisură în acoperiș pe care o astupăm cu ce avem la îndemână și mergem mai departe. Doar că acelei fisuri devin crăpături, găuri și în final acoperișul se prăbușește în mod cu totul surprinzător pentru cel care-l privește din exterior.
Ritmul învățării este atât de intens încă din primele clase, e precum o cursă de anduranță pe care doar foarte puțini o vor termina. Și asta se vede foarte clar în clasa a VIII-a. An de an titluri mai subtile sau mai directe indică o nouă catastrofă națională în urma examenelor, o nouă generație de copii care n-au reușit… Să fie ei ratați sau să fie întreg sistemul un rateu? E vina părinților care au lucrat pe două sau trei schimburi încercând să își achite îndatoririle morale față de copii? Sunt ei de vină că undeva chiar de prin clasele primare nu și-au mai putut ajuta copiii la lecții și că au băgat sute de lei lună de lună în meditații? Sunt ei de vină pentru tot sistemul ăsta reformat de zeci de ori în ultimii 30 de ani?
Cum se face, stimabili orânduitori din educație, că punem atât de multă presiune pe învățători, copii și părinți în pregătirea unor copii geniali și rezultatele pe termen lung nu mai există? Unde dispare toate învățătura? Cel mai probabil e doar o educație conjuncturală, de moment, pentru că atunci când vorbim de punerea temeliilor, de formarea unor oameni capabili să-și croiască un drum, să ia decizii, să facă față unor examene, dăm rateuri peste rateuri. Eternele și fascinantele reforme vin din patru în patru ani, promițând noi viziuni. Toate rămân în viziunea vremelnică a șefilor de ministere, care atunci când mandatul li se termină își fac valiza și pleacă împăcați: s-a făcut ce s-a putut.
Și totuși, unde de pierdem geniile? Unde ne pierdem copiii?
