Cum e să ai o rezoluție prin a nu avea nicio rezoluție? Cred că dacă ar fi să trag linie după 2020 asta ar fi cea mai importantă lecție pe care mi-am luat-o: fără planuri, fără așteptări. 2020 ne-a arătat că oricâte planuri ne-am fi făcut, oricât de siguri am fi fost că nimic nu ne poate sta în cale, oricând totul se poate schimba și drumul nostru poate ajunge rapid pe arătură. Nu-mi aduc aminte să îmi fi propus ceva în mod deosebit nici în 2020, decât „banalele” dorințe de a fi sănătoși și vorba cuiva, nu am cerut nimic doar să nu mi se ia ce am. Am fost norocoasă, față de alții, n-am pierdut la capitolul ăsta, poate la altele. Și acum, dacă tot e început de an și începem din nou măcar pentru câteva zile să ne stabilim obiective mărețe sau mai puțin mărețe, obiective care se vor face nevăzute mai repede decât au dispărut făina și drojdia în goana după provizii din primăvara lui 20-20, zic să ne luăm un scurt răgaz și să respirăm adânc.
Ne putem face planuri, putem stabili ce vrem, cum vrem și în cât timp, dar la fel de bine mâine poate veni un nou val, al câtelea știu doar cei care încă le mai numără, și să fim din nou carantinați. Închiși în case doar noi cu noi. Mai degrabă, în 2021 mă gândesc că ar trebui să acționăm, să facem acel ceva pe care îl vrem ACUM nu să îl lăsăm pe mai târziu, că după cum se vede mai târziu poate să nu mai vină niciodată.
Viața asta a noastră nu-i atât de lungă să avem timpul necesar pentru planuri, rezoluții și amânări la nesfârșit. Viața asta a noastră trebuie să o trăim așa cum putem, cum vrem și cum știm în fiecare zi. Uneori e greu, alteori e mai ușor, uneori e cu râsete și veselie, alteori cu tristețe, dar e a noastră, în fiecare zi. Așa că, poate că asta ar trebui să fie rezoluția anului 20-21, să trăim fără rezoluții, din plin în fiecare zi: pentru ziua de azi și atât! Ziua de mâine oricum vine, că vrem că nu vrem, prezentul e tot ce ne rămâne!
