Cărți pe care le-am citit, Zi de zi

Motivele lui HAIG pentru a iubi viața

… sau cea mai reală carte despre depresie, anxietate și toți demonii din noi

câteva motive să iubești viața” e aș putea spune cea mai reală și sinceră carte despre anxietăți, depresii și gânduri pe care am citit-o. Atunci când am cumpărat-o nu citisem recenzii despre ea – ăsta fiind un obicei de-al meu, și recunosc m-am gândit că va fi o carte din ciclul celor de „dezvoltare personală” în care ți se spune cum cerul e albastru, apa e udă și soarele strălucește. A zăcut vreo câteva săptămâni pe noptieră așteptând să îi vină rândul și trebuie să spun că asta-i o carte absolut excepțională. E scrisă cu atât de multă putere, e o mărturisire vie despre depresie, anxietate și viață. Nu e o melodramă ci o povestire personală, un drum al lui Matt Haig prin depresie și cercurile ce i-au urmat. Pur și simplu e o istorisire sinceră, fără cosmetizări și fără judecăți. Trebuie să spun din start că titlul nu mi se pare că îi face dreptate, conținutul paginilor fiind de o intensitate aparte pentru că dincolo de orice exemplul personal, realitate pe care Haig a trăit-o și o trăiește este mai puternică decât orice dizertație, studiu sau filosofie despre viață și creiere.

Mințile sunt unice. Și se pot defecta în moduri unice. Mintea mea s-a defectat într-o manieră ușor diferită față de cea în care s-au defectat altele. Experiențele noastre pot fi asemănătoare cu cele ale altor persoane, însă nu sunt niciodată exact aceleași.

Practic, Matt Haig își spune propria experiență a unei depresii ajunsă până la limita suicidului și a drumului de reconstrucție. A unei bătălii duse zi de zi cu el, cu mintea, cu gândurile și cu inima. Depresia și anxietatea se îmbină atât de perfid în tot acest timp, dar Matt găsește puterea să lupte pentru că există „câteva motive pentru a care să iubești viața”.

…depresia este ca un fel de fizică cuantică a gândurilor și senzațiilor. Îți dezvăluie ceea ce e, în mod normal ascuns. Te desface pe tine și tot ce știi

Exact așa și în mod clar dacă am putea explica creierul și reacțiile lui, „aprinderea” centrilor de plăcere sau de panică la anumiți stimuli, încețoșarea resimțită în te miri ce moment sau din contră luciditatea de care putem da dovadă, atunci am avea toate explicațiile omenirii.

Să adaugi anxietate la depresie e ca și cum ai adăuga cocaină la alcool. Derulează întreaga experiență la viteze amețitoare. Dacă ai doar depresie, mintea ta se scufundă într-o mlaștină și își pierde vitalitatea; combinată cu anxietatea, mlaștina rămâne tot o mlaștină, dar una cu vâltori. Monștrii care sunt acolo, în apa mocirloasă, freamătă fără oprire și cu mare viteză ca niște aligatori mutanți. Ești mereu în gardă. Ești în gardă până în punctul colapsului în fiecare moment, în timp ce încerci cu disperare să te menții la suprafața apei, să respiri aerul pe care oamenii de pa plajă îl respiră cu ușurință în jurul tău.

Îmi mai place la scrierea lui Matt Haig că iese din tipare și chiar demontează clișeurile care ni se tot livrează. Unul dintre ele și cel care personal mă sâcâie în mod constant este: ce nu te omoară te face mai puternic. Și pare că Haig e și el sătul de atâta întărire făcută cu forța:

Treaba asta e complet falsă. Ce nu te omoară te face, adesea, mai slab. Ce nu te omoară te poate lăsa invalid pentru tot restul vieții. Ce nu te omoară te poate face să-ți fie frică să mai ieși din casă, chiar și din dormitor, să te lase tremurând și bombănind incoerent, sau te poate face să-ți ții capul pe pervazul ferestrei și să îți dorești să te poți întoarce la momentul de dinainte să apară acel lucru care nu te-a omorât.

Cum se simte cineva depresiv? Cam așa: „…depresivul se poate trezi uneori în încăperea în care a adormit și, totuși, să se simtă complet diferit. Străin de sine însuși. Captiv înr-un coșmar”. Cam ăsta este sentimentul cel mai greu care te încearcă atunci când treci prin depresie. Te uiți la tine și nici tu nu te mai recunoști, toate indiciile îți spun că ești același, dar tu știi că nu mai ai nicio legătură cu persoana din oglindă. În jurul tău nimic nu s-a schimbat, același coridor, aceleași haine, aceeași tunsoare și parcă ești într-un alt univers, unde inima îți bubuie în mod constant, unde boala și pericolele stau să se prăbușească asupra ta și unde chiar și cel mai mic pas pe care trebuie să îl faci necesită un efort imposibil. Toate le simți, le trăiești, dar pentru cei care te văd lumea e la fel, nimic nu s-a schimbat și totuși totul e diferit.

Anxietatea, chiar mai mult decât depresia poate fi intensificată de modul în care trăim în secolul XXI. De lucrurile care ne înconjoară. Smartphone-uri. Publicitate. … Followerii de pe Twitter. Minciunile de pe Facebook. Instagram. Cantitatea prea mare de informații. E-mailurile la care nu ai răspuns. Aplicațiile de întâlniri. Războiul. Evoluția rapidă a tehnologiei …

Și totuși… depresia o depășești, „însă în același timp, nu o depășești niciodată în întregime”. Depresia rămâne mereu acolo, doar că înveți să o controlezi, să nu o lași să te copleșească. Cred că din momentul în care ai conștientizat că ai avut un episod de depresie, ceea ce e imposibil să nu fi avut măcar o dată în viață, începi să realizezi că există o simbioză a vieții și depresiei. Cea mai importantă lecție despre care vorbește și Haig este că atunci când ai trecut prin depresie știi că poți să o învingi, știi că oricât de rău te-ai simți azi poți să supraviețuiești și chiar să te ridici, poți să respiri și să fii din nou fericit.

De ce? Aici intervine titlul cărții. Fiecare dintre noi avem câteva motive pentru care iubim viața, trebuie doar să le conștientizăm și să ni le asumăm. Trecând prin depresie post-natală pot să spun că, da, pentru copiii sunt motivul pentru care iubesc viața. Dar nu dor copiii. Iubesc să râd, iubesc soarele și marea, iubesc zăpada și ninsoarea cu fulgi mari de tot, iubesc cărțile și cititul, iubesc serialele de comedie. Dar mai presupus de orice îi iubesc pe cei de lângă mine.

Citind cartea asta așa pe nerăsuflate m-am regăsit și m-am liniștit. Poate că am trecut prin depresii, cu anxietăți și atacuri de panică succesive, dar asta nu mă definește. Ochii limpezi și sinceri, ăștia mă definesc.

Secretul e să-ți accepți gândurile, pe toate, chiar și pe cele rele. Înțelege, de pildă, că a avea un gând trist, chiar și o succesiune de gânduri triste, nu e același lucru cu a fi o persoană tristă.

1 gând despre „Motivele lui HAIG pentru a iubi viața”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.