Ce mai citim copiilor?, Cu și despre copii

Joaca de-a învățatul: 3 recomandări

Nu știu pe la voi cum a fost, dar la noi după experimentul lunilor de școală online am ajuns într-o grevă a fișelor. De la a cere activități cu fișe pe care să le lucreze, am ajuns la un puseu. Acum l-am luat pe NU în brațe și gata. Și-atunci am căutat soluții salvatoare. Așa am dat peste cărțile astea trei cu activități, labirinturi, careuri și tot felul de joculețe distractive care ne-au redat plăcerea de a mai învăța câte ceva prin joacă. De fapt, fișele le-am înlocuit cu jocurile astea, și chiar dacă și pe fișe avea tot activități de tipul acesta nu era deloc interesat de ele. Astea, în schimb, îi plac, îl tentează și le rezolvă cu plăcere.


Așadar, dacă și voi sunteți în căutare de soluții pentru copiii din clasele primare, s-ar putea să găsiți variante similare de caiete cu jocuri.
Pentru noi, cartea preferată e cea cu labirinturile de matematică. O carte frumos construită, desenată și pagini de bună calitate. Mi-a plăcut că exercițiile sunt graduale, întocmai precum învață și copilul și mi-a mai plăcut că fiind vorba de labirinturi, dacă rezolvă un exercițiu greșit își va da seama singur unde greșește atunci când drumul „se închide” și nu poate merge mai departe. Exercițiile sunt diverse, pe baza adunărilor și scăderilor, dar cu multe variațiuni.


Celelalte două cărți cu activități sunt un amalgam de jocuri: găsește diferențe, completează desenele, colorează șiruri, multe autocolante, crează tot felul de personaje. O colecție de activități faine care îl fac pe copil să lucreze să simtă că o face, să rezolve careuri și probleme din plăcere, din joacă. În fond, toate cele trei cărți ne-au salvat în perioada asta pentru că transformă învățatul în joacă.


Cărțile le-am comandat de aici

https://www.elefant.ro/labirinturi-matematice-adunari-si-scaderi_ffb6f3ab-ec41-45ef-8947-3f333c1125d2#__sNDk3ODY5

https://www.elefant.ro/carte-de-activitati-pentru-copii-mici-labirinturi-careuri-si-alte-jocuri-amuzante_d8526d66-a44c-4cf4-be7f-57cb70c508ad#__sNDk3ODY5

https://www.elefant.ro/carte-de-activitati-pentru-copii-mici-diferente-careuri-si-alte-jocuri-amuzante_2f038c2a-f0d1-42cc-af36-9e47984f561d#__sNDk3ODY5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.