Nu e suficientă prezența părintelui în viața copilului, e nevoie de comunicare…
…nu-i suficientă comunicarea, e nevoie de căldură sufletească și congruență… nu te uita la mizeria socială, la bocancii (persoanelor și instituțiilor) care distrug interesul superior al copilului tău, ci fă-l puternic, demn, viteaz și asertiv pentru a face față situațiilor dramatice, așa cum tu, poate, nu ai fost învățat!
Un copil nu-ți vindecă traumele de pierdere/abandon…
Nu-l ajuți lăsându-te în „nelucrare”, ci îi creezi tipare pentru relații superficiale, îl faci să simtă vinovăție și disconfort, notele vor fi proaste și îl vei certa.
Ca să intri în universul copilului, fă-ți încălțăminte din suflet și spală-te bine pe ochi și pe cuvinte.
Fii înger pentru copilul tău vindecându-ți mintea, trupul și sufletul.
Poartă în ochi lumina, chiar dacă e atâta lumină-n jur și verdele se-ntoarce, fericit, acasă.
Fă-ți viața oază de bucurie, astfel, undeva, o armată tace (și nu face).
Nu te supăra că te împiedici de câte o piatră ca să poți urca muntele cu idealuri.
Îngrijorările excesive îți aparțin, fă diferența între o frică reală și una imaginară, recunoaște că ai uneori erori de interpretare, vezi câte s-au întâmplat din câte ai prezis…cum gândeşti, așa te simţi.
Viața nu-ți dă pauze, ci doar oameni care să te motiveze, peisaje prin care să respiri complet (corpul resoarbe adrenalina/cortizolul între timp și te simți mai bine)…trăiește-te.
Viața e un dar pe care îl arunci doar când alegi să renunți la propriile alegeri și refuzi să crezi că poți…
Poartă lumina ta în ochi, fii simplu și înțelege cum ești construit, acceptă starea de ACTIVARE, corpul te anunță dacă un gând negativ automat e o piatră de care te împiedici și te ajută să sari, să lupți și să fugi…
Poartă-ți lumina printre oameni, știind că ei o pot vedea sau nu, e alegerea lor, e nivelul lor…celelalte ființe, necuvântătoarele, o vor vedea întotdeauna, deoarece nu au interese și motivații meschine.
Poartă-ți lumina în ochi și pune-o și în gesturi, trăiește-te cu măreția copacului care știe și să înflorească dăruind și să renunțe la fructe și frunze.
Nu dispera atunci când ți-a fost ucisă lumina, stai lin; în suflet ai suficientă lumină…pentru o nemurire!
Unii se pot obișnui cu privirea ta, alții se vor lega de zâmbet, ca de o rază, unii te vor plăcea pentru vocea ta sau corpul tău…
Oamenii au interese și motivații…te vor plăcea dacă se regăsesc sau le oferi din sufletul tău…ceva…orice, dar să aibă parfum de respect și aromă de căldură sufletească.
Alege ca pe locul din sufletul tău să stea o persoană care să te recunoască după suflet, după forma inimii…inima e fântâna în care, profund și curat, îi reflecți pe ceilalți…inclusiv pe cei care nu te plac, altfel unde e deosebirea sau bucuria de a da sau acceptarea necondiționată?
…când ești lângă un suflet care-ți seamănă, poți închide ochii…poți avea slăbiciuni…poți visa și…la distanța de o respirație, vă întâlniți.
…când ești lângă un suflet care-ți seamănă, poți să privești în propriul suflet, lăsând privirea în jos, fără a te simți agresat/ă sau neîncrezător/oare.
…nu contează nimic.
…doar frumosul din tine și apa vie din gândurile tale. Atât.
…ei, cei care-ți seamănă, te vor recunoaște după suflet.
…abia atunci, copilul, te acceptă ca model.
Conștiința nu e un lux, e o necesitate pentru a fi personalitate.
Fii responsabil/ă, acțiunile tale te pot ferici sau dimpotrivă…
Ești o ființă socială, acțiunile tale pot distruge sau ajuta alte persoane!
A fi responsabil/ă e un drept la sănătate, bucurie, evoluție…
E gest de iubire și demnitate.
Un om resposabil se cunoaște după atitudine, cuvânt, faptă…iar dacă e părinte, are obligația ca tot ce face să fie conform interesului superior al copilului său…si dacă e educator sau profesor…
Să-mi fiți raționali pentu a fi sănătoși și fericiți!
Text scris de Ramona Pencea
