Depindem de oameni, depindem de lucruri, depindem de situații. Fiecare în parte ne definesc și chiar dacă am putea la fel de bine să trăim și fără toate legăturile astea nu am putea să o facem la fel. Eu depind de soare, sunt legată de lumină printr-un cordon obilical care pare să nu fi fost tăiat niciodată. O fi poate și soarta, născută primăvară sunt mereu în căutarea acelui soare de dimineață sau dinainte de apus. Nu-mi place bolnăvicioasa căldură a miezului de zi care îmi dă mereu dureri de cap și indiferent de câți ochelari de soare aș purta, tot nu-i pot face față. Îmi place blândețea soarelui, a luminii care o simți ușor cum îți deschide sufletul și pielea și mintea.
O bună prietenă îmi spune că sunt „fiica soarelui” și nu pot decât să îi dau dreptate când văd câtă bunăstare îmi aduc zilele cu soare. Pe scurt și fără prea multă altă poezie sunt meteo-dependentă într-un hal fără de hal. Ploaia, norii și frigul îmi dau tot universul peste cap și îmi adâncesc toate anxietățile, îmi aduc aminte de toate gândurile negre și mă simt ca într-un labirint nebun din care nu pot ieși. Dar când e soare… ehh, atunci e bine. O fi o dependență, dar e una care-mi dă curaj să privesc înainte, să îmi port pașii dincolo de zonele cunoscute și să mă încumet să visez și mai mult decât de obicei.
Așa că azi mă bucur de soare și-mi iau porția de fericire pentru că azi uit de pandemie și de frică. Astăzi e primăvară și ne e bine. De mâine, mai vedem…
Frumos articol! Multa bafta in continuare :*