Dacă ești părinte inevitabil vei ajunge în situația de a decide ce fel de atitudine vrei să ai vis-a-vis de informațiile ce ajung la copilul tău, câtă grijă și câtă libertate îi dai. Poate vei fi pus în situația asta din gădiniță sau poate doar în clasele primare, dar fără îndoială vei ajunge să pui în balanță ce, cum și cât restricționezi. Peste noapte te poți transforma rapid din părinte în manager de canale de pe youtube, în „client” de probă pentru desenele animate și pas cu pas îi conturezi copilului un univers limitat, restricționat și controlat. Doar că astuparea urechilor are un efect pe termen scurt înspre foarte scurt și foarte posibil ca atunci când copilul scapă din „cercul” tău să o ia pe arătură, să alerge precum un ied care simte libertatea pentru prima dată. Intenția ta bună te poate lovi ca un boomerang și cel mai probabil o va face, pentru că dincolo de toate bunele premise pe care tu le ai în minte orice restricție are efectul unui fruct interzis. Va face ca ceea ce se află după gard să fie și mai dorit și mai căutat și mai interesant.
Adevărul pe care trebuie cu toții să îl aceeptăm este că nu ne putem proteja copiii de orice rău, nu putem să îi închidem într-o lume mai bună și să le dăm doar informații verificate, nu putem fii în fiecare secundă lângă ei și e foarte bine că nu o putem face. Instinctual mi-a fost cel mai greu să accept că indiferent de strădaniile mele ca mamă nu voi putea să îmi protejez copiii de viață și de societate. Și atunci ce soluții pot avea? Pot să renunț la ideea de a-i crește cu urechile astupate și să îi învăț să gândească, pot să îi îndrum și să le explic logica unei decizii, pentru ca mâine când se vor lovi de aceeași situație să poată lua singuri o decizie. Nu-i pot opri să nu audă trivialități, o vor face fie pe stradă, fie în curtea școlii, fie în parcuri. Pot doar să le deschid mintea și să îi pun să gândească, să poată discerne singuri între bine și rău. Dacă astăzi problema mea ca părinte este că printr-o conjunctură copilul a auzit cuvinte vulgare, a văzut comportamente agresive sau imagini violente, și eu îl pot încă ține sub control, mâine nu o voi mai putea face. Ce voi face când în jurul lui vor apărea găștile „de cartier”? Dar când i se va oferi o țigară sau o sticlă de bere? Cu siguranță nu voi putea fi lângă el să îi dau peste mână, așa că pot doar spera ca până atunci voi reuși să cresc copiii care GÂNDESC SINGURI, copii în care am ÎNCREDEREA că iau deciziile corecte în situațiile întâlnite, care vor putea STA ÎN PICIOARE și să își susțină punctul de vedere.
Tot pe tema asta, întâmplător am dat chiar azi de articolul ăsta – „Hipergrija părinţilor, nocivă pentru copii. Hiperprotectivitatea creşte riscul de a deveni victimele bullyingului”
