Ani la rând am avut mereu sentimentul că Paștele e cumva o sărbătoare mai puțin importantă decât Crăciunul. Doar când mă gândeam la perioada sărbătorilor de iarnă îmi amintesc să simțeam deja bucurie. Era o bucurie ce nu avea nicio legătură cu cadourile sau mesele întinse, era o bucurie ce avea legătură cu FAMILIA.
Anul acesta, însă, am găsit și semnificația Paștelui: sărbătoarea recunoștinței. După mai bine de un an de trăit pe muchie de normalitate, an în care sărbătorile și momentele importante le-am împărtășit părinților prin whatsup, an în care am sacrificat libertăți și vise, ca să supraviețuim, simt nevoia de a fi recunoscătoare. Așadar, Paștele lui 2021 e pentru mine o zi a mulțumirii. Mulțumesc celor care m-au suportat și m-au ajutat, dar totodată mulțumesc și celor care m-au ignorat și pus pe lista persoanelor „în așteptare”. Fiecare a fost o lecție, pe care sper să o fi învățat la timp pentru a nu mă vedea nevoită să o tot repet la infinit.
Cel mai mare MULȚUMESC și felia cea mai generoasă de recunoștință e pentru copiii mei. Inocența copilăriei are în ea toată înțelepciunea vieții. Sunt recunoscătoare că m-au ales ca mamă, că îi am sănătoși și năzdrăvani.
Recunoscătoarea mai sunt și sorții care m-a ferit de pierderea vreunui apropiat în bătălia asta cu pandemia, și le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că vremurile sunt grele și doar împreună o putem scoate la capăt.
Ar mai fi foarte multe de spus și de mulțumit, dar m-aș rezuma să spun că pur și simplu sunt recunoscătoare pentru că azi sunt aici, că am ajuns unde am ajuns și că pot merge înainte.
Și ca să nu ies din tradiție mai fac câteva aprecieri…
… fie ca să avem un pic mai multă toleranță unii față de alții, un pic mai multă îngăduință și un pic mai multă iertare…
… fie ca să ne găsim puterea de a fi un strop mai mult empatici și un strop mai puțini egoiști
… fie ca să avem puterea de a cere ajutor și de a ajuta, fără teama de a fi judecați.
Sărbători fericite cu recunoștință, credință și speranță!
