Deși ar fi trebui de vreo 7 ani jumătate să mă obișnuiesc, iată că mereu mă surprind lecțiile pe care mi le servesc cei doi flăcăi din dotarea familiei. Astăzi a fost despre o banală și simplă linie albastră. Care linie? Linie de pe caietul special de caligrafie – da, am ajuns și la „diversificarea” pe bază de cerneală multă, pete și mai multe, stilouri și scrieri mai mult sau mai puțin stângace. Așadar, încerc cu mintea mea de acum să explic copilul cum să-l trasezez „frumos și corect” pe celebrul UNU. Acel unu, puțin oblic și apoi drept. În logica mea explicațiile erau cum nu se poate mai clare: o linie mică oblică – lucru pe care copilul îl pricepe, și apoi „drept în jos”. Și repetă, și repetă și repetă și pauză… În jos liniile nu coincideau cu cele pretipărite din caietul special. Răsuflări cu năduf, explicații și de-o parte și de alta. Eu insistam: drept în jos. Copilul răspundea: e drept în jos. Și într-un final după contraziceri și ziceri, spune copilul: Păi tu nu ai zis, în jos pe linia albastră! Tăcere. Înghit rapid în sec, mă uit la caiet, mă uit la el. Are dreptate. Trebuia urmată linia albastră, care e drept că nu venea tocmai drept în jos așa cum o percepeam eu ci un pic oblic. Și se pune al meu și face întocmai și corect…
MORALA? Indiferent de cât de clar crezi tu că vezi lucrurile, până când nu le vezi prin ochii copilului nu vei înțelege la fel ca el.
Azi, atât. Mâine, mai vedem.
