M-am săturat!
M-am săturat să arăt realitatea care nu poate fi văzută, să încerc să ridic vălul inconștienței de pe ochii celor mai mulți, să vin cu argumente și să îmi păstrez mereu o limită a discursului fără a arunca cu jigniri și mereu să mă gândesc să las o vorbă bună. M-am săturat să le explic tuturor „telectualilor” că n-am luat nici cinci lei și nici nu îmi strânge nimeni degetele la ușă ca să mă vaccinez și să caut să fiu cât mai prudentă și atentă cu cei de lângă mine. Gata! Mi-a ajuns până peste cap atitudinea asta de atotștiutori a celor care se mai cred și azi buricul universului și centrul pământului. M-am săturat de zvonuri răspândite cum că spitalele sunt goale și că unii vor să ne manipuleze și omoare.
Nu crezi în COVID? Foarte bine! Nu vrei să te vaccinezi? ȘI MAI BINE! Te-aș invita într-o vizită de vreo 72 de ore prin spitale. Să începi cu zona Urgențele, să stai și tu vreo 12 ore măcar pe o targă în așteptarea unui loc în spital, să vezi și tu cu ochii tăi ce se întâmplă. Sigur, vei spune că e o manipulare, că toți bolnavii au dat buluc chiar în ziua în care ai venit tu și că medicii își dau interesul doar pentru că ești tu acolo. E o conspirație, cu siguranță. E conspirația prostiei și indolenței. Atât și nimic mai mult.
Și hai să mergi mai departe. Pentru că tot nu crezi în virus te-aș invita să stai vreo două zile pe o secție de Terapie Intensivă, fără costume, măști sau alte protecții, că doar știi tu mai bine că nu te ajută și nu te protejează cu nimic. Să vezi cum azi e cineva în patul de lângă tine, iar peste câteva ore dispare într-un sac și un alt bolnav îi ia locul, cu speranța că nu va avea aceeași soartă. Și te-aș trimite mai apoi, tot pe tine, acest Toma necredincions din pandemie, să iei parte la toate dramele prin care trec familiile întregi măcinate și distruse de acest nenorocit de virus.
Poate atunci și numai atunci vei înțelege de ce TE-AM RUGAT să păstrezi o distanță, să stai acasă dacă ești „doar răcit” și să nu-mi respiri în ceafă dacă ai branula în mână pentru un tratament „pentru altceva” dar nu de COVID, că doar tu nu crezi în virus.
M-am săturat ca pentru așa zisa ta libertate de a alege să văd atât de multe poze îndoliate ale apropiaților și să constat că pe zi ce trece Facebook-ul pare mai degrabă un necrolog decât o rețea de orice altfel de socializare. Poți să fii liber! Poți să nu crezi în virus sau în vaccin. Poți chiar să și protestezi dacă vrei să o faci. Dar la fel cum tu ai toate libertățile astea și eu le am pe ale mele, și cea mai importantă e libertatea de A TRĂI! Cauți vinovați? Vrei să urli la medici? Fă-o la tine în baie, în fața oglinzii.
Toți suntem buni la dat sfaturi, toți ne-am transformat în medici specialiști și știm noi din gură în gură cele mai bune tratamente. Și în timp ce noi o ardem așa deșteptați din negura neștiinței, cu sute de morți zilnic, cu tragedii trăite zi de zi în spitale, pe de o parte, și în familii pe de altă parte, toți ceilalți – cei care au mușcat momeala vaccinului, o duc bine-mersi, trec prin valul ăsta ucigaș ca prin brânză și își fac planuri de vacanțe. E bine, am ajuns în țara în care medicul trebuie să te convingă că și-a făcut meseria pentru ca tu să poți mai apoi să ștergi pe jos cu el.
M-am săturat!
România, fie te trezești, fie îți dormi somnul de veci.