În coconul întunecat, o omidă se descompune. Se topește în propriile enzime. Devine lichidă. Moale. Supă de omidă. Apoi, încet, renaște ca fluture. Coconii nu sunt un loc de odihnă comod și liniștit. Coconii trebuie să pară ceva groaznic pentru omizi. Și totuși, soarta omizii s-a dovedit o metaforă grozavă pentru nenorocirile și problemele noastre. Cele mai mari schimbări apar din experiențele cele mai groaznice. Ne descompunem ca să ne înnoim. Trecem prin întuneric ca să zburăm spre soare
M. HAIG
24 de luni de descmopuneri, recompuneri, încercări și eșuări. Au trecut 24 de luni de când, într-un fel sau altul, viața ni s-a schimbat dramatic, într-un mod pe care înainte nici nu l-am fi conceput. Fiecare am luat schimbările așa cum am știut și ne-am adaptat stresului zilnic. Unii am devenit mai retrași, alții mai vocali, unii ne-am refugiat în lumile virtuale care au rămas deschise în timp ce lumea reală era din ce în ce mai limitată, iar alții pur și simplu am stat și observat. În fapt, fiecare dintre noi am încercat să ne găsim scutul potrivit și să facem față unei situații pentru care nu eram pregătiți, în mod special din punct de vedere emoțional.
Ce-am făcut eu? Am început cu două luni de anxietăți zilnice, de temeri care nu mă lăsau nici să dorm și îmi provocau mereu teamă. Am încercat să caut explicații, pentru că dincolo de toate explicațiile îmi dau confortul de a înțelege ce și de ce mă aflu într-un „cocon” al dizolvării. Au fost 24 de luni cu momente de cădere psihică, cu recuperări și cu zile pe care le-am trăit pe simulator. Am tăcut mult, poate mult prea mult, și m-am scufundat în propria mea descompunere, precum biata omidă.
N-aș putea spune astăzi că am izbăvit, că am reușit să îmi înving propriul cocon, să mă descompun și să mă înnoiesc. Poate sunt doar la mijlocul drumului, poate că încă zidurile de care m-am înconjurat sunt prea puternice, dar cu siguranță există o crăpătură.
Astăzi m-am luat din cui, m-am scuturat de praf și am pornit în căutarea noului.
Am zăcut 24 de luni ca să pot zbura. Dacă o voi putea face sau nu, vom vedea. Poate încă nu sunt gata, poate că m-am complăcut în propriul cocon și aici, în siguranță, e mai bine. Dar la fel ca legendara omidă, nu voi putea să văd fluturele fără asumarea riscurilor.
Astăzi pun capăt zăcutului în cocon.
Nimic nu e mai puternic decât o rază de speranță care nu se stinge
M. HAIG
Felicitari pentru acest articol extraordinar! Iti dau toata admiratia mea pentru curajul tau de a lua schimbarile si a incepe propriul tau drum. E incredibil sa vezi cum se prefigureaza rensaserea traind aceasta experienta dificila si mai ales sa-ti regasesti curajul de a merge mai departe. Iti doresc mult noroc si multa bafta in cautarea noului tau vis!
Impresionant! Povestea ta mi-a adus la cunostinta o puternica metafora si cateva adevaruri profunde despre trairea acestor 24 de luni. Daca dam la o parte pragul intunecat al „coconului omizii” poti zbura, devenind un fluture frumos si stralucitor! Cu curaj si putina incredere si vointa, toti ne putem indeparta de locurile intunecate si ne putem transforma prin ceea ce pare uneori poate greu.