A fost isterie generală în mai toate orașele. A început pe la 3-4 după-amiaza când unele companii cu parcuri auto mari au primit informări de la furnizorii de combustibil cu care au contracte că prețurile la pompe urmează să crească în doar câteva ore cu mai mult de 50%. Panica s-a instalat rapid. În doar câteva ore, arterele din oraș au fost blocate și pe rețelele de socializare – acest câmp al refulărilor isterice, se ducea o luptă crâncenă între cei care stăteau la cozi pentru a alimenta și cei care se ocupau cu ironiile și glumele aferente. Astăzi, la lumina zilei mai toți internauții se dau specialiști în economie și unul nu ar recunoaște că poate și lui i-a trecut aseară prin minte să meargă să alimenteze. De ce-am ajuns aici, din nou? De frică…
Cu riscul de a fi blamată, astăzi sunt de partea celor care ieri au vrut să prindă măcar un plin de combustil mai ieftin. De ce? Pentru că în ultimii doi ani, cel puțin, joaca de-a scumpirile s-a tot purtat pe toate planurile. Isteria asta e precum o momeală pe care o aruncă guvernanții. La începutul pandemiei a fost o isterie pe făină, drojdie și orice aliment neperisabil. Evident teama i-a făcut pe unii să cumpere mai mult, evident avem un trecut cu lipsuri majore în magazine, trecut care ne-a marcat pentru câteva generații. Dar, dincolo de asta, faptul că la acel moment statul a decis să suspende anumite exporturi de cereale, renunțând a doua zi la această decizie, nu a făcut decât să alimenteze și mai mult panica.
Mi-aduc aminte și acum de momentul în care pandemia era „doar o răceală” și după cum în doar câteva zile totul a luat-o la vale. Îmi aduc aminte cum făceau mișto mai toți analiștii de situația din China, virusul pornit de la lilieci și interdicția de a ieși din case. N-a durat mult și ne-a lovit și pe noi, exact la fel și exact de pe o zi pe alta. Școlile s-au închis de azi pe mâine, măștile obligatorii erau un lux, iar vitamina C nu se mai găsea nici în depozite. De ce-au golit oamenii farmaciile, atunci de vitamina C și acum de iod? Din convingerea că dacă ar fi să pățească ceva ar fi tot pe cont propriu și poate având înrădăcinat adânc în minte proverbul „paza bună păzește primejdia rea”.
Dar nu doar cu pandemia „au mușcat-o” românii. A urmat liberalizarea pieței energiei și a gazului. Oamenii au fost „momiți” cu promisiune că o liberalizare va aduce prețuri competitive, pentru că nu-i așa pe o piață unde sunt mai multe oferte și prețurile sunt în competiție. Rezultatul s-a dovedit, în câteva luni e drept, o nouă țeapă pentru bugetul fiecărei familii. Iarna a venit, s-a iscat și o criză mai mare decât cea națională, și iată că în lunile ce au trecut facturile au crescut ca Făt Frumos și cei șapte pitici împreună. Și cu liberalizarea oamenii s-au simțit trași în piept, buna lor credință fiind luată, mototolită și aruncată la coș.
Acum: criza carburanților. Oare isteria văzută pe străzi nu era de așteptat? Nu e cumva doar un mecanism de autoapărare a omului în fața statului? Câtă vreme, doar în ultimii doi ani, populația a „mușcat-o” la intervale regulate și bine determinate, de ce ar mai avea încredere că cineva îi va apăra? Momentan s-a intervenit, benzinăriile și-au reevaluat prețurile, dar e doar o amânare. În mod clar azi carburanții sunt mai scumpi ca ieri dimineață, poate nu cu mult cu vreo câțiva zeci de bani, dar tendința de creștere există. E drept, o creștere făcută zi de zi cu câțiva bani trece mult mai ușor decât o creștere bruscă de câțiva lei.
Și-acum revenind la cei care s-au panicat. Teama combinată cu instinctul de conservare și cu experiențele recente sunt elementele care i-au mobilizat pe oameni. Vina să fie a lor? Mă îndoiesc. Vina e a acelora care nu mai pot garanta un trai la limita decenței în România, a acelora care au contribuit la epuizarea psihică și financiară a oamenilor și a acelora care fac experiemente sociale, urmând să își adapteze planurile în funcție de rezultate.
Poate că panica a scos la iveală și unele comportamente hilare, poate că pe alocuri zâmbim și mai facem o glumă, dar poate la fel de bine că o facem pentru a combate realiatea și a găsi puterea să mergem mai departe. În fond, cea mai mare vină pentru toate aceste crize o are statul: atunci când oamenii nu mai au încredere în puterea statului de a-și apăra oamenii – și mă refer aici în mod special la politică de economie socială, atunci apare teama. Și atunci când îți e teamă uiți că mai poți să și trăiești.
