Câtă doză de nebunie, inconștiență și curaj îți trebuie ca să te apuci de făcut un festival de muzică într-un oraș care de cele mai multe ori pare într-o veșnică amorțire? Aș spune că foarte multă. Arad Open Air a fost și de această dată, ca de fiecare dată de altfel, exemplul că Aradul are nevoie de un festival de muzică bună, că arădenii vor un festival al lor și că sunt pregătiți să rupă asfaltul până dimineață cu toată energia de care pot da dovadă.
Arad Open Air, chiar dacă are suficiente de multe „bube”, este festivalul de care Aradul are nevoie! AoA nu are voie să dispară din Arad! Și aș sublinia prin a spune că nu e niciun fel de laudatio la adresa organizatorilor și a celor care s-au implicat în tot ceea ce înseamnă organizarea unui festival, este pur și simplu un sentiment cu care rămâi după trei zile de festival.
E foarte ușor să ajungă să îți placă Arad Open Air chiar dacă nu ești fan neapărat a muzicii electronice. Cumva AoA reușește să vină cu câte-o „felie” pentru fiecare gust: de la DJ, la trupe sau artiști, toți au câte ceva de dat publicului, iar publicul i-a primit cu sufletul deschis.
Au fost trei zile în care Aradul pare să fi vibrat din nou, pare că s-a trezit și a reușit nu doar să existe ci chiar să trăiască. Dincolo de preferințele personale, iar anul acesta pentru mine SPIKE a fost momentul de aur din AoA, subliniez încă o dată câtă nevoie are orașul ăsta de un așa festival.
În final, singura dorință pe care o mai pot avea ar fi ca Arad Open Air să nu moară și o dată cu el să moară și ultima zvâcnire de revitalizare a unui oraș mai mult amorțit.
