Cu și despre copii, Zi de zi

Exercițiu de supraviețuire: despre o vară cu LIMONADĂ

Totul a început de prin primăvară când cei doi băieți au venit hotărâți să ne spună că în vara asta ei vor să vândă limonadă. Ca atare ne-au tras rapid și clar responsabilitățile noastre: să le construim un stand pentru limonadă și să îi lăsăm pe stradă. Așadar, de la începutul lui iulie ne-am mobilizat, mai mult de gura lor și de promisiunea făcută, și le-am îndeplinit dorința. Și așa, într-o sâmbătă pe la 11 a început vara în care mi-am scos copiii în stradă.

Experimentul standului de limonadă s-a dovedit un exercițiu de viață cum nu se putea mai potrivit. Sâmbăta dimineața băieții își încep activitatea: storc lămâile și le pregătesc pentru limonadă. Apoi, degustă limonadă și sunt cei mai severi critici, așa că dacă nu e suficient de gustoasă primesc reproșuri instant. După ce termină cu preparatul limonadei, trecem la partea cu vânzarea. Și uite așa am învățat că trebuie să avem răbdare și că lucrurile în viață nu se întâmplă instant ca în jocurile video. Din punctul meu de vedere asta cred că e cel mai mare câștig al acestui experiment de-o vară: răbdarea. Apoi, am mai învățat ce înseamnă un zâmbet, o vorbă bună și cât de multă diferență pot face. Și nu în ultimul rând parcă banii au cu totul o altă valoare acum după ce au fost munciți. Asta a fost cea mai rapidă schimbare pe care am văzut-o: încă din a doua zi și-au schimbat radical percepția despre ce înseamnă 10, 20 sau 30 de lei.

Sigur că n-am făcut o afacere din vânzarea de limonadă, sigur că dacă e să tragem linie după cumpăratul de lămâi, miere, pahare, paie, borcane și alte accesorii nu prea aș rămâne pe plus. Dar pentru experimentul cu limonada cred că cele mai mari plusuri sunt cele cu care vor rămâne copiii: răbdarea, responsabilitatea și de ce nu chiar și socializarea.

În plus, acum vreo 30 și ceva de ani, în vacanțele de vară era și o fetiță cu ochi albaștri și păr lung care vindea roșii în piață cu străbunica, momente și trăiri pe care nu le va uita vreodată. Așadar, sper ca peste vreo alte câteva zeci de veri și primăveri să-și aducă și ei aminte cu drag de vara în care au vândut limonadă.

1 gând despre „Exercițiu de supraviețuire: despre o vară cu LIMONADĂ”

  1. Frumos fel de a-ti împărtăși amintirile și experiențele! Să ți se facă dor de vara aceea și sa te întorci în copilărie! Ce minunată idee ai avut. Sper ca cei doi băieți să-și fi îndeplinit visul și să fi luat o lecție importantă de viață. Uite așa, cu un spirit antreprenorial propriu, chiar și cei mici pot avea succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.